În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Târnosire de biserică pe Valea Timişului
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a târnosit ieri, 17 octombrie, biserica Parohiei Domaşnea din Protopopiatul Băile Herculane. La slujba de târnosire a bisericii parohiale au participat numeroşi credincioşi şi au fost organizate manifestări cultural-folclorice.
Chiriarhul Eparhiei Caransebeşului a fost întâmpinat la hotarul satului de către reprezentanţi ai administraţiei locale a comunei şi condus, apoi, la biserică, unde a fost săvârşită slujba de târnosire a bisericii parohiale. În cadrul Sfintei Liturghii oficiată de către PS Episcop Lucian a fost hirotesit întru iconom părintele paroh Iosif Frenţ, care alături de bunii credincioşi din Domaşnea au restaurat întreaga biserică impunătoare şi de referinţă de pe Valea Timişului. "Aşa a rânduit Dumnezeu, ca după aproape 200 de ani biserica dumneavoastră să fie târnosită de către smerenia noastră. Vremurile grele trăite de înaintaşii dumneavoastră au făcut ca această sfântă biserică să nu primească sfintele moaşte în sfântul jertfelnic. Partizanii, aşa cum îi numim în părţile Banatului, acei mucenici ai vremurilor trecute, au păzit dreapta credinţă ortodoxă în Domaşnea şi suntem datori să le cinstim jertfa cu demnitate şi să le urmăm exemplul, pentru a fi şi noi demni de a ne numi urmaşi ai lor", a evidenţiat PS Lucian. Eveniment istoric mult dorit de înaintaşi În cuvântul de învăţătură, Episcopul Caransebeşului a explicat pericopa evanghelică de la Sfânta Liturghie. "În Evanghelia de astăzi, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca ne relatează pilda semănătorului, pe care Mântuitorul Iisus Hristos a rostit-o celor care au venit din cetăţi să Îl asculte. Iată că şi noi astăzi am venit la Domaşnea, ca smeriţi urmaşi ai Apostolilor, şi am aşezat sămânţa cuvântului cea roditoare în sfântul jertfelnic, adică moaştele sfinţilor care au bineplăcut lui Dumnezeu din veac. Rămâne, aşadar, ca dumneavoastră să primiţi acest odor sfânt spre rodire în inimile şi în familiile dumneavoastră. Aţi fost deci martori la un eveniment istoric, mult dorit de înaintaşii dumneavoastră, dar neîmplinit. De aceea, suntem datori să ne păstrăm vrednici sufleteşte pentru cei ce vor veni după noi şi să le sădim sămânţa cea roditoare în inimă", a spus Preasfinţitul Episcop Lucian. Parohie închinată Sfântului Atanasie al Athonului La final, părintele paroh Iosif Frenţ a adresat un cuvânt de mulţumire. "Se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu pentru această binecuvântare şi Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian pentru osteneala şi dragostea părintească. Părinţii noştri se bucură că după atâţia ani visul lor s-a desăvârşit, iar această zi marchează un crâmpei din bucuria ctitorilor care s-au ostenit pentru a ridica această frumoasă biserică în care cu toţii ne ostenim pentru mântuirea sufletelor noastre", a spus părintele paroh. Bucuria comunităţii din Parohia Domaşnea a continuat cu participarea tuturor credincioşilor la agapa frăţească oferită de parohie cu prilejul acestui eveniment deosebit. După agapă, credincioşii au luat parte la diferite manifestări culturale şi folclorice organizate pentru a marca bucuria acestei zile, care va rămâne un reper spiritual pentru viaţa duhovnicească din comună. Biserica Parohiei Domaşnea are ca ocrotitor pe Sfântul Atanasie al Athonului, fiind singura parohie din eparhie cu acest hram. Documentele menţionează că acest hram a fost atribuit de către episcopul sârb Maxim Minulovici, care a binecuvântat biserica în data de 5 iulie 1833, în ziua prăznuirii sfântului athonit.