În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Un loc al suferinţei luminat de speranţă
La Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu“ - Fundeni din Capitală a fost adusă joi, 4 decembrie, de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Bucureşti, racla ce păstrează mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, spre alinarea şi bucuria copiilor internaţi la Secţia de oncopediatrie.
Cu bunăvoinţa şi dragostea părintelui Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Bucureşti, şi prin grija părintelui Gheorghe Subţirică, preot de caritate la capela cu hramurile „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ şi „Sfântul Apostol Filip“ a Institutului Oncologic Fundeni, copiii bolnavi de cancer au primit pe lângă binecuvântarea Sfântului Nicolae şi câte un dar ce a constat în jucării, iconiţe, cărţi pentru copii, dulciuri, fructe etc. „Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu o zi înainte de ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, am venit aici să le aducem copiilor o rază de lumină şi speranţă şi o mângâiere sufletească. Sfântul Nicolae a dorit să vină în acest loc al suferinţei, aici unde sunt copiii, care din cauza bolilor cumplite suferă foarte mult. Am văzut pe chipurile lor, care sunt marcate de trauma bolii, a tratamentelor dure pe care le primesc, lumina bucuriei, atunci când le-am oferit darurile şi când l-au văzut pe Sfântul Nicolae, cel bun, cel binecuvântător, ocrotitorul lor, prezent aici prin sfintele sale moaşte. De fapt, aici este Sfântul Ierarh Nicolae, în mijlocul copiilor suferinzi, aici unde este nevoie de binecuvântarea lui şi de binecuvântarea Sfintei Biserici“, a spus pr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Bucureşti.
De asemenea, racla cu sfintele moaşte a fost dusă şi în Capela „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ şi „Sfântul Apostol Filip“, unde numeroşi credincioşi internaţi au avut posibilitatea să se închine. „Pentru toţi este o mare, mare binecuvântare şi o bucurie enormă această acţiune a Bisericii. Ne simţim tare fericiţi că Sfântul Nicolae a dorit să vină în capela noastră şi în acest spital unde există foarte multă suferinţă. Atât pacienţii, cât şi medicii realizăm că avem atâta nevoie de ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor. Apreciem acest eveniment, cu atât mai mult cu cât ştim că este destul de greu ca moaştele Sfântului Ierarh Nicolae să fie aduse de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou aici la noi, şi le mulţumim tuturor preoţilor care au înţeles şi cu drag au înfăptuit acest lucru minunat. Sperăm în ocrotirea Sfântului Nicolae şi în multe minuni de la el“, ne-a spus Cristiana Ianculescu, medic oncologie medicală.
O acţiune umanitară a desfăşurat ieri în cadrul Secţiei de oncopediatrie şi pr. Iulian Scoipan, de la Parohia Apărătorii Patriei I, Protopopiatul Sector 4 Bucureşti.