Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Un nou doctor în teologie
Părintele protosinghel Arsenie Pohrib, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași și secretar la Cabinetul Mitropolitan, și-a susținut în data de 15 iulie a.c. teza de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Lucrarea, ce a fost coordonată de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, are titlul „«Suflarea de viață» (ebr. חַיִּים נִשְׁמַת) (Facere 2, 7), element de antropologie veterotestamentară”.
Conducătorul ştiinţific al tezei a fost pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, iar comisia de doctorat a avut următoarea componenţă: preşedinte - arhim. prof. univ. dr. Teofil (Cristian) Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, referenţi - diac. conf. univ. dr. Alexandru Mihăilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, pr. conf. univ. dr. Daniel Buda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
În cadrul prezentării publice, candidatul a subliniat obiectivul cercetării: „Plecând de la textul biblic din Facere 2, 7, fundamental pentru antropologia creștină, obiectivul lucrării de doctorat este lămurirea, pe cât posibil, a problemei identității suflării de viață, element de dezacord în exegeza patristică, nedeplin lămurit și tratat. Pornind de la analiza termenilor ebraici «neșema», «nefeș» și «ruah», dar și, dată fiind paralela cu textul din Ioan 20, 22, a conceptului de «πνεῦμα» și pe baza mai multor mărturii exegetice din mediul iudaic și din cel creștin, lectura pnevmatologică a acestui text a fost privilegiată înaintea oricărei alte exegeze. Cartea «Înțelepciunea lui Solomon» sau scrierile lui Filon al Alexandriei stau mărturie despre o interpretare pnevmatologică a suflării de viață, cristalizată astfel înainte de creștinism, deci nu concepută doar ca o consecință a pnevmatologiei creștine”.
La finalul şedinţei, membrii comisiei au acordat părintelui Arsenie titlul de doctor în teologie, cu calificativul „Magna cum laude”.



.jpg)
