În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Un nou DVD despre Catedrala Mântuirii Neamului apărut la TRINITAS TV
TRINITAS TV a publicat recent DVD-ul „Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului“. Pe durata a 62 de minute sunt prezentate în rezumat lucrările realizate în perioada noiembrie 2010 - aprilie 2013 la Catedrala Mântuirii Neamului, informează basilica.ro. Pe şantierul acestei catedrale se lucrează în prezent la suprastructură. Construirea celui mai important lăcaş de cult al românilor ridicat după Revoluţie încoace a fost însă atent monitorizată pe parcursul tuturor etapelor executate până acum. Potrivit proiectantului şi constructorului, lucrările de sub cota zero au constituit faza cea mai dificilă a procesului de edificare. Au fost folosite materiale de cea mai bună calitate, s-au utilizat tehnologii dintre cele mai noi şi pentru o parte dintre dificultăţile tehnice pe care le presupune o astfel de construcţie s-a optat pentru soluţii inovatoare. DVD-ul „Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului“ poate fi cumpărat de la magazinele de colportaj din Arhiepiscopia Bucureştilor, sau online, accesând secţiunea „Magazin“ a site-ului televiziunii Patriarhiei Române, trinitastv.ro.



.jpg)
