În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Un nou stareț pentru Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași
Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași are un nou stareț. Ieromonahul Elisei Nedescu, viețuitor al mănăstirii ieșene, a fost hirotesit și instalat în această demnitate în cursul după-amiezii zilei de marți, 20 aprilie, de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Marți, 20 aprilie, a avut loc la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași instalarea în demnitatea de stareţ a părintelui ieromonah Elisei Nedescu de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, fostul stareț al aşezământului monahal.
În cuvântul adresat la finalul slujbei de instalare, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a recomandat noului stareț să aibă grijă de obștea mănăstirii, de credincioșii care frecventează acest așezământ monahal și de mănăstirea ce reprezintă un reper important în spiritualitatea românească: „Părinte stareț Elisei, trei lucruri ți se încredințează ție astăzi. În primul rând, ți se încredințează frățimea acestei mănăstiri, care este puțin numeroasă, în sensul lumesc al cuvântului, dar după toate pe care le cunosc, destul de puternică întru cele ale duhului. Te vei mântui sau îți vei pierde mântuirea împreună cu obștea acestei mănăstiri. Să aveți grijă de ea ca de propriul suflet, ca la înfățișarea la Dreapta Judecată să fie răspuns bun al sfinției tale și al obștii încredințate. În al doilea rând, Biserica îți așază în mână obștea creștinilor ieșeni sau a pelerinilor care găsesc aici odihnă sufletească la sfintele slujbe de zi sau de la miezul nopții, suflete liniștite care caută liman de liniștire în ambianța binecuvântată a Mănăstirii «Sfinții Trei Ierarhi». În al treilea rând, Biserica îți încredințează ție și obștii din jurul dumitale această minunată mănăstire, osemintele venerabile care sunt așezate de multă vreme aici și, mai presus de toate, amintirea prezenței Sfintei Preacuvioase Parascheva atâtea veacuri în acest lăcaș, precum și binecuvântatele moaște ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Un triplu tezaur care are puterea să te ajute și pe sfinția ta în mersul către mântuire, pe care să-l păzești și pentru care să te rogi, să te sacrifici pentru el. Să-ți aduci aminte de toate jurămintele pe care, tot aici, în această sfântă mănăstire, le-ai depus în fața Sfântului Altar”.
Conform rânduielii, părinţii Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” au făcut metanie şi au luat binecuvântare de la noul stareţ.
Părintele ieromonah Elisei Nedescu s-a născut la 16 februarie 1989, la Arad. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din municipiu și apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. După finalizarea unui masterat în teologie practică, este admis în 2018 la doctorat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, la disciplina „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”. A intrat în monahism în ianuarie 2016, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” Iași. A fost tuns în monahism la data de 8 august 2017 de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, avându-l ca naș pe Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, pe atunci stareț al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. A fost hirotonit diacon în februarie 2018 și ieromonah în 30 ianuarie 2019, la hramul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. În vederea pregătirii pentru tunderea în monahism, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și la recomandarea Preasfințitului Părinte Episcop Nichifor Botoșăneanul, a fost trimis timp de patru luni la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos.