În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un secol de la sfinţirea Bisericii „Înălţarea Domnului“
Biserica din Parohia gorjeană Roşiuţa a serbat duminica aceasta 100 de ani de la temeluire. Sărbătoarea a fost marcată de prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit slujba de resfinţire a sfântului lăcaş şi Sfânta Liturghie, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Sute de credincioşi au luat parte la slujba de resfinţire a bisericii cu hramul "Înălţarea Domnului" din Roşiuţa de Gorj. Evenimentul a început la primele ore ale dimineţii şi a fost urmat de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de IPS Irineu, alături de preoţii şi diaconii prezenţi, în foişorul din curtea bisericii. "Trebuie să petrecem în mulţumire!" La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile desprinse din Evanghelia Duminicii a XXII-a după Rusalii, a Bogatului nemilostiv: "În viaţa aceasta, Dumnezeu ne-a învrednicit pe fiecare în parte să trăim după darurile Sale. Unii au înţelepciune, alţii au iscusinţă, alţii au talent, unii ştiu să înveţe, alţii ştiu să construiască. Multe sunt darurile şi cinstirile pe care Dumnezeu le oferă omului. Odată primit, darul este valorificat după propria noastră voinţă. Dacă îl folosim ca prilej de destrăbălare, aşa cum a făcut bogatul din Evanghelia de astăzi, darul lui Dumnezeu se pierde, se transformă în patimă, iar noi putem ajunge la osândă. Pentru a-L păstra pe Dumnezeu în inimile noastre este nevoie de rugăciune. Nu ne prisoseşte să alergăm permanent după mâncare şi băutură, ci să fim aproape de Dumnezeu. Înainte de a ne aşeza la masă şi înainte de a ne ridica, trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu. Numai în felul acesta mâncarea este bună şi folositoare. Toate bunurile vieţii se binecuvântează şi se sfinţesc prin semnul Sfintei Cruci şi, odată cu ele, şi viaţa noastră. Există probe fizice care arată că apa luată cu mulţumire sufletească şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu este încărcată pozitiv. În caz contrar, dacă cineva o primeşte cu răutate şi cu mânie, băutura şi mâncarea îi pot face rău. Iată deci cum trebuie să ne pregătim viaţa noastră, nu ca a bogatului nemilostiv, ci în mulţumire. Îl vedem pe săracul Lazăr care îşi ducea suferinţa cu inima împăcată, mereu cu gândul la Dumnezeu şi la Împărăţia Cerurilor. Niciodată nu a cârtit pentru greutăţile sale. Noi nu suntem încercaţi ca el şi, cu toate acestea, de multe ori, mulţumirea şi nădejdea noastră în Dumnezeu lipsesc. Să ne amintim de dreptul Iov, care a mulţumit lui Dumnezeu toată viaţa şi la bucurie, şi la necaz. Să ne asemănăm lui, să mulţumim Sfintei Treimi şi pentru cele bune, şi pentru cele rele şi întotdeauna să ne înfricoşăm de focul gheenei care nu se sfârşeşte niciodată", a încheiat IPS Părinte Mitropolit. Pentru efortul depus în finalizarea lucrărilor de restaurare şi reconsolidare a bisericii, preotul paroh Ion Fotescu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. De asemenea, s-au mai acordat gramate de mulţumire tuturor celor care au contribuit moral sau material la înfrumuseţarea şi împodobirea bisericii. Din partea Parohiei Roşiuţa, IPS Irineu a primit în dar o icoană cu Maica Domnului. După ce au trecut prin faţa Sfintei Mese, credincioşii prezenţi au fost invitaţi la agapa frăţească, organizată în curtea bisericii.