Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un tânăr muzician are nevoie de ajutor
În casa familiei Pavil, sărbătorile de iarnă nu au mai adus veselia de altădată. Starea de sănătate a feciorului cel mare, Nicolae Vasile, îi îngrijorează şi tristeţea este mare deoarece nu îl pot ajuta. Salvarea lui Nicu, care are o tumoare pe creier, stă în voinţa şi în bunătatea fiecăruia dintre noi de a-l ajuta cu o sumă de bani, cât de mică, pentru operaţie.
La cei 20 de ani abia împliniţi, Nicolae Vasile Pavil are de purtat o grea povară. Necazul a venit într-o dimineaţă de octombrie 2013, aparent obişnuită, când, înainte de a pleca de acasă, tânărul şi-a pierdut brusc cunoştinţa. Diagnosticul dat de medici: neurinom acustico-vestibular stâng (o tumoare situată între centrul auzului şi creierul mic, care-i va afecta definitiv capacitatea de a percepe sunetele acestei lumi).
Vestea că îşi poate pierde auzul este cu atât mai dureroasă pentru Nicolae, cu cât acesta este absolvent al Liceului de Artă „Ştefan Luchian“ din Botoşani, unde a studiat şi a dezvoltat, prin multă muncă, o pasiune pentru muzică, mai exact pentru tubă, un instrument muzical de suflat, din alamă, cu tonul cel mai grav, folosit mai ales în fanfare.
„Momentan, nu am voie să suflu în tubă; de vreo 3-4 luni nu am mai exersat. Vreau să continui cu acest instrument, deoarece îmi doresc să dau examen la fanfara militară, la subofiţeri“, lămureşte tânărul Pavil, care nu ezită să spere şi să declare, înţelept, cu voce sugrumată de emoţie: „Eu sunt sigur că o să mă vindec. Sunt o persoană optimistă. O să fie bine. Credinţa în Dumnezeu face totul. Şi pe stradă de aş fi fost, să nu fi avut ce mânca, şi tot aş fi crezut în El. Nu sunt singurul om care are probleme, toţi oamenii au… Aşa e viaţa, un examen, cel mai important examen, de aceea trebuie să ştim să o preţuim“.
45.000 de euro, şansa la un viitor promiţător în muzică
Credinţa şi nădejdea îl ajută pe Nicolae Vasile să treacă peste neajunsurile bolii, însă lupta cu gândurile nu-i dă pace, având în vedere că la sfârşitul lunii februarie 2014 este programat pentru operaţie în Germania, la o clinică din Hanovra, şi până în prezent nu a reuşit să strângă nici jumătate din suma de 45.000 de euro, necesară pentru intervenţia chirurgicală care i-ar putea salva auzul. Posibilităţile băneşti ale familiei sale sunt modeste, astfel că şansa tânărului instrumentist de a avea un viitor bun stă în generozitatea oamenilor care vor şi pot să-l ajute.
Părintele Dumitru Butnariuc, parohul Bisericii „Sfântul Antonie cel Mare“ din Botoşani, duhovnicul familiei Pavil, a spus: „Îl cunosc pe Nicu - un băiat foarte cu-minte, şi pe părinţii lui - oameni cumsecade, cu venituri reduse. Sunt o familie care trece, din nou, printr-o încercare, după ce au avut necazul cu fetiţa, cu Bianca, care are mari probleme de vedere. Tatăl mi-a spus de afecţiunea fiului, dar a avut o oarecare reţinere să ne ceară ajutorul, ţinând cont de faptul că noi avem o biserică în construcţie s-a gândit că resursele financiare sunt limitate. Din fondurile parohiei şi cu ajutorul credincioşilor am reuşit să strângem o anumită sumă pentru Nicu. Cine vrea să îl ajute, să o facă, pentru că el chiar are nevoie de sprijin material!“