În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Vestea Naşterii, renaşterea satului Corjăuţi“
Sărbătoarea Naşterii Domnului a reprezentat un moment de mare bucurie pentru comunitatea credincioşilor din Corjăuţi, odată cu instalarea unui slujitor al sfântului altar în Parohia „Sfânta Parascheva“.
În ziua marelui praznic al Naşterii Domnului, în parohia ortodoxă misionară „Sfânta Parascheva“ din Corjăuţi, localitatea Hilişeu Horia, Protopopiatul Dorohoi, după oficierea Sfintei Liturghii festive şi a citirii mesajului pastoral din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, grupul tinerilor ortodocşi misionari din Corjăuţi, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, a pregătit un moment artistic, intitulat „Vestirea Naşterii, renaşterea satului Corjăuţi“. Sub îndrumarea preotului paroh, tinerii au interpretat colinde tradiţionale româneşti şi au încântat cu glasurile lor credincioşii prezenţi, fiind răsplătiţi la final cu aplauze şi cadouri. După încheierea programului artistic, care a reprezentat prima ediţie a sărbătorilor de iarnă, credincioşii din Corjăuţi s-au bucurat la un pahar de vin fiert şi fructe, oferite de către părintele paroh şi consiliul parohial. Mai mult decât atât, prin bunăvoinţa Consiliului Local şi a domnului primar Ioan Butnaru, copiii din sat au putut primi câte un dar de la Moş Crăciun.
Biserica parohială din Corjăuţi este într-un plin proces de renaştere a programelor misionar-pastorale şi edilitar-administrative, odată cu numirea ca paroh, pe data de 1 noiembrie 2014, a preotului Constantin Cristian G. Andron. Tânărul slujitor este primul preot paroh din istoria satului Corjăuţi.