În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Viaţă culturală în Parohia Harşu
La Parohia craioveană Harşu, cei doi părinţi slujitori, alături de membrii Consiliului Parohial şi de alţi oameni de bine au demarat un îndrăzneţ proiect pentru construirea unui Centru cultural parohial.
Cu toate că este una dintre cele mai vechi comunităţi din Craiova, Parohia Harşu se află mereu în efervescenţă. De curând, prin iniţiativa părintelui paroh Viorel Dică şi a părintelui Picu Ocoleanu, s-a pus la punct o laborioasă strategie de promovare a valorilor cultural-bisericeşti la nivel de parohie. În acest sens, în urma unei hotărâri luate de comun acord cu Consiliul Parohial, cei doi preoţi au demarat proiectul de construire a unui centru cultural care va cuprinde capelă, bibliotecă, sală de conferinţe pentru credincioşi şi o cancelarie parohială. Spaţiu de învăţare şi bibliotecă parohială Scopul construirii acestui complex este strâns legat de dorinţa exprimată a credincioşilor de a cunoaşte mai bine învăţătura Bisericii. Spaţiul va fi folosit totodată şi ca mijloc de educare a copiilor săraci din parohie. Ei vor beneficia în mod gratuit de meditaţii la limba engleză, franceză, matematică, informatică şi română. "Ne dorim foarte mult ca, prin acest demers, să putem promova în viaţa parohiei noastre dragostea pentru adevăratele valori, să trezim în cei tineri dorinţa de a citi şi de a studia pentru a le asigura un viitor luminos. Educaţia este un element important al formării deprinderilor religioase, cu atât mai mult, cu cât ea este făcută în curtea bisericii. De aceea, prin acest proiect am hotărât că este important să revigorăm viaţa culturală şi să o direcţionăm către Biserică. Deja există numeroase persoane care au donat zeci de volume pentru constituirea unei biblioteci parohiale", spune pr. Viorel Dică. Lucrările vor fi demarate începând cu toamna aceasta. Tot din lista viitoarelor proiecte culturale fac parte şi "Serile Harşu". Astfel, alături de părintele profesor Picu Ocoleanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, enoriaşii vor discuta pe diverse teme teologice sau de interes general. Manifestările se vor derula sub forma unor conferinţe în perioada Postului Mare. De pe lista invitaţilor conferenţiari vor face parte preoţi, profesori, precum şi alte personalităţi culturale ale oraşului. Biserica Harşu este singurul lăcaş de închinare din Craiova care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Ioachim şi Ana. Aşa se face că la acest praznic al parohiei participă credincioşi din toate părţile oraşului şi chiar din localităţile învecinate. Cu acest prilej, după Sfânta Liturghie, comitetul de femei al parohiei distribuie pachete cu mâncare tuturor celor în nevoie. De asemenea, toţi credincioşii prezenţi sunt invitaţi să participe la tradiţionala agapă frăţească.