Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Victimele genocidului îndreptat împotriva armenilor au fost comemorate de Paşti
Data Paştelui a coincis în acest an cu comemorarea genocidului îndreptat de populaţia turcă împotriva armenilor, petrecut în 1915. În consecinţă, confesiunile creştine din SUA şi Bisericile aparţinând Consiliului Mondial au decis ca 24 aprilie să reprezinte totodată o zi de rugăciune la nivel mondial pentru victimele genocidului. "Atunci când creştinii din întreaga lume vor celebra Paştele în aceeaşi zi, vom avea oportunitatea să oferim un tribut în memoria victimelor inocente ale genocidului armean. Având în vedere că Biserica Apostolică Armeană şi poporul armean comemorează al 96-lea an de la petrecerea acestui eveniment nefericit, Consiliul Mondial al Bisericilor şi Conferinţa Bisericilor Europene fac un apel la Bisericile membre, în vederea rugăciunii pentru cele 1,5 milioane de victime în ziua de Paşti a anului 2011." Comitetul Naţional al Armenilor din SUA a felicitat statul american pentru declararea zilei de 24 aprilie ca zi de rugăciune pentru victimele din 1915. "Paştele simbolizează Învierea Domnului după moartea Sa pe cruce şi marchează practic renaşterea creştinilor, în general, după perioada persecuţiilor din timpul genocidului", au declarat într-un comunicat oficial membrii comitetului.



.jpg)
