Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizită de studiu la Palatul Patriarhiei
Absolvenţii Colegiului Naţional de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti s-au întrunit ieri, 2 noiembrie, în Aula „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. În baza protocolului de colaborare care există între Patriarhia Română şi Academia de Poliţie, de două ori pe an, absolvenţii Colegiului Naţional de Afaceri Interne vizitează Catedrala Patriarhală şi Palatul Patriarhiei.
Cei 50 de absolvenţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne au fost întâmpinaţi pe Colina Bucuriei de pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal şi directorul Publicaţiilor „LUMINA” ale Patriarhiei Române, de pr. Michael Tiţa, consilier patriarhal, coordonator al Sectorului relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Patriarhiei Române, de pr. Cezar Antonio Dumitraşcu, consilier patriarhal coordonator al Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române, şi de pr. Gabriel Cazacu, directorul Fundaţiei „Sfânta Macrina”, Protopopiatul Sector 2 Capitală. „De două ori pe an, absolvenţii Colegiului Naţional de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» din Bucureşti vin în vizită la Patriarhia Română, mutându-se astfel cursurile pentru o zi la Patriarhie. Aici, ei sunt întâmpinaţi de câţiva consilieri pe diferite probleme de activitate şi li se prezintă activitatea Patriarhiei Române, structura de organizare, iar dânşii răspund apoi la câteva întrebări. Absolvenţii sunt interesaţi în general de activitatea Bisericii Ortodoxe Române în diasporă, de misiunea social-filantropică a Bisericii şi de ceea ce se întâmplă concret în comunităţile ortodoxe româneşti din afara graniţelor ţării, dar şi în cele din România”, ne-a declarat pr. Gabriel Cazacu, directorul Fundaţiei „Sfânta Macrina” din Bucureşti. Absolvenţii Colegiului Naţional de Afaceri Interne au vizitat Palatul Patriarhiei şi au apreciat în mod deosebit colecţia de obiecte sfinte şi cărţi bisericeşti.
De asemenea, la această întrunire au participat şi copiii orfani de la Fundaţia „Sfânta Macrina”, de care Biserica se ocupă în mod special. „Copiii au fost invitaţi special şi au creat o foarte bună impresie, pentru că sunt elevi cu rezultate excepționale la învăţătură. O parte dintre ei sunt în vacanţa intersemestrială şi a fost o surpriză pentru ei să viziteze Palatul Patriarhiei şi să se închine la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală. Nu a fost o participare seacă, ci pentru copii a fost o zi de vacanţă petrecută la Patriarhie”, a mai spus pr. Gabriel Cazacu.