Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizită la Patriarhia Ierusalimului
La invitaţia Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, părintele arhimandrit Timotei Aioanei, superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a vizitat vineri, 22 august, sediul Patriarhiei Ierusalimului. Aici a fost primit de Patriarhul Ierusalimului şi de o parte dintre ierarhii Sinodului acestei Biserici.
În cadrul întâlnirii care a avut loc în Sala Tronului, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a transmis frăţeşti urări din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru Patriarhul Ierusalimului. La eveniment au participat şi IPS Isihie, Mitropolit de Capitolia; IPS Timotei, Mitropolit de Bostra, IPS Aristarh, Arhiepiscop de Constantina şi secretarul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, şi IPS Nectarie, Arhiepiscop de Anthidona şi Epitrop al Patriarhiei Ierusalimului la Constantinopol.
„În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte ale activităţii liturgice şi misionare din cadrul Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte. Preafericitul Părinte Teofil a amintit de recentele evenimente de la Bucureşti dedicate Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, sprijinitor al Patriarhiei Ierusalimului şi prieten apropiat al Patriarhului Hrisant Notara. De asemenea, a fost pomenit şi ajutorul primit din Moldova de Patriarhia Ierusalimului, în vremea păstoririi Patriarhului Dositei al Ierusalimului, cărora românii i-au închinat o bogată lucrare monografică“, ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.
Patriarhul Ierusalimului i-a înmânat în mod simbolic reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte cheia bisericii româneşti de la Ierihon şi un antimis pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Preafericitul Părinte Teofil a evocat întâlnirile avute cu Patriarhul României, cu Preşedintele României, precum şi cu alţi ierarhi români. „Înaltpreasfinţitul Nectarie, Arhiepiscop de Anthidona, prezent la întâlnirea din Sala Tronului a Patriarhiei Ierusalimului, a vorbit despre participarea sa, ca delegat al Preafericitului Teofil, la evenimentele de la Bucureşti cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni. La finalul întâlnirii, Preafericitul Teofil a oferit o trataţie, pentru că în ziua de 9 august, după calendarul ierusalimitean, 22 august după calendarul din România, s-au împlinit 9 ani de când a fost ales în demnitatea de Patriarh al Ierusalimului“, ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.
De asemenea, Patriarhul Ierusalimului a dăruit reprezentantului Patriarhiei Române lucrarea „Istoria Bisericii Ierusalimului“, care a apărut în trei ediţii: 1910, 1970 şi 2010.