Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Vizită misionară în Valea Moraviei
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, va efectua astăzi o vizită misionară la românii din Valea Moravei, Serbia. La invitaţia Preasfinţitului Daniil, Episcopul Daciei Felix, Episcopul Caransebeşului, însoţit de o delegaţie a eparhiei, va efectua această vizită în localitatea Busur, unde Preasfinţia Sa alături de Preasfinţitul Episcop Daniil vor binecuvânta o clopotniţă. Totodată, PS Lucian va împărţi daruri credincioşilor prezenţi constând în compact discuri cu pricesne, icoane, reviste, cărţi de rugăciune, menite a păstra trează conştiinţa de român ortodox a credincioşilor de pe Valea Moravei.
Românii din Valea Timocului şi din Valea Moravei au fost văduviţi de slujbe în limba proprie din anul 1833, când în toate bisericile construite în satele de români au fost aduşi preoţi sârbi. Biserica parohiei româneşti din Mălainiţă, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române şi păstorită de părintele Boian Alexandrovici, protopopul Daciei Ripensis, este un simbol al redefinirii identităţii româneşti a locuitorilor din Valea Timocului şi Valea Moravei. Aici se află 154 de sate pur româneşti şi aproximativ 40 de localităţi mixte, unde românii vieţuiesc alături de fraţii sârbi. Numărul românilor din regiunea amintită este estimat la 350.000.



.jpg)
