Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Zi de sărbătoare la Schitul Feneș din județul Caraș-Severin
Schitul Feneș din județul Caraș-Severin, ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, și-a sărbătorit hramul, luni, 9 noiembrie. În mijlocul obștii monahale s-a aflat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Credincioșii și pelerinii au participat la bucuria duhovnicească din ziua hramului, având posibilitatea să se roage Sfântului Nectarie și să se închine la fragmente din moaștele lui.
„Suntem în acest an la centenarul mutării la cer a Sfântului Nectarie. El a trecut la cele veșnice în 8 noiembrie 1920, și iată, la 100 de ani, chiar de ziua de cinstire și pomenire a sa, suntem în comuniune euharistică, în rugăciune intensă, aici, într-un așezământ ocrotit de Sfântul Ierarh Nectarie. L-am rugat pe acest prieten al lui Hristos să mijlocească și pentru noi înaintea Mântuitorului, Doctorul suprem al sufletelor și al trupurilor noastre”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Ioan Busuioc.
Schitul Feneş cu hramul „Sfântul Nectarie” este situat în satul omonim din comuna Armeniș și a luat fiinţă în anul 2001, iar în septembrie 2008 a fost transformat în schit de călugări. Cadrul natural, alcătuit din păduri de fag şi brad, oferă un loc prielnic pentru desfăşurarea de activităţi duhovniceşti, culturale şi sociale pentru credincioşii iubitori de spiritualitate ortodoxă.



.jpg)
