În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Zilele Şcolii „Anastasia Popescu” din Bucureşti
În perioada 21-28 noiembrie 2016 se desfăşoară o serie de evenimente dedicate Zilei Şcolii și Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti. Scopul manifestărilor festive este de a omagia pe profesoara Anastasia Popescu, precum şi educaţia religioasă a copiilor.
Manifestările au debutat luni, 21 noiembrie, cu participarea elevilor şi profesorilor la Sfânta Liturghie, iar apoi, cu vizionarea expoziţiei „Peste vârfuri...”, a artistei iconar Elena Murariu. În a doua zi a evenimentului festiv, marţi, 22 noiembrie, a avut loc întâlnirea elevilor din clasele gimnaziale și din clasa a IX-a cu actorii, regizorul și scenograful spectacolului „Brâncoveanu și Ivireanul, iubire de biserică şi neam”, piesă de teatru creştină lansată de Compania teatrală Zona. „A fost o bucurie fără margini, fiindcă nu ne-am imaginat că vor fi atâtea întrebări, că vor remarca atâtea lucruri de fineţe din spectacol. Aceşti copii, la vârsta lor, sunt un public educat şi, de aceea, sper că le-am transmis atât pe scenă, cât şi în cadrul acestei întâlniri, iubirea de Brâncoveni şi neam, dar şi că teatrul este o formă de comunicare. M-a bucurat foarte mult că o fetiţă a adresat o întrebare referitoare la o replică, şi anume: «La ce îmi e bună pilda, de nu o urmează nimeni?». Până la urmă, aceasta este cheia întregii piese. Noi avem nişte valori pe care trebuie să le urmăm, să fim conştienţi de ele, să le apreciem şi să le transmitem mai departe copiilor noştri”, a spus Ivona Boitan, regizoarea spectacolului de teatru creştin.
În cadrul întâlnirii, copiii au aflat despre modul punerii în scenă a unei piese de teatru, cum poate fi realizată o asemenea lucrare, dar şi despre poezie şi rugăciune. Interrelaţionarea a fost benefică şi pentru invitaţi, după cum susține pr. Bogdan Teleanu, de la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti, autorul textului piesei de teatru, care a avut ocazia de a-și reevalua piesa.
Zilele Şcolii și Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti au avut o semnificaţie specială, şi anume omagierea profesoarei Anastasia Popescu, respectiv a educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. „Data de 21 noiembrie este momentul în care acum 21 de ani profesoara Anastasia Popescu a venit la noi în şcoală. De atunci am stabilit ca această zi să fie Ziua Şcolii, extinzând activităţile pe mai multe zile. Anul acesta, pe fundalul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, avem invitate persoane care să pună umărul la acest tip de educaţie. Astfel, ei realizează faptul că toate disciplinele sunt împreună, că formează lumea pe care ei o descoperă și trebuie să o cunoască, ca să lege prietenii pe viaţă, de multe ori”, a precizat prof. Monica Şerbănescu, preşedintele-director general al instituției de învățământ.
Evenimentele festive continuă până luni, 28 noiembrie, cu alte întâlniri la care sunt invitate diferite personalităţi, precum prof. Elena Apostolescu, prof. Sergiu Ciocârlan și prof. Florian Colceag.