În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Zilele sfințirii Catedralei Naționale
În zilele care urmează sfințirii Catedralei Naționale, în sfântul locaș se săvârșeşte Sfânta Liturghie, între orele 9:00 şi 11:00. După Sfânta Liturghie, credincioșii au posibilitatea de a trece prin Sfântul Altar, inclusiv în timpul nopții. Praznicul Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi sărbătorit în Capitală prin Sfânta Liturghie, săvârșită la Catedrala Națională de Preafericitul Părinte Teofil al 3-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi un sobor de ierarhi români și străini. Evenimentele legate de această sărbătoare se vor desfășura după următorul program transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Credincioșii din Capitală și pelerinii din toată țara care vin în aceste zile în Capitală la Catedrala Mântuirii Neamului vor avea posibilitatea de a trece prin Sfântul Altar, inclusiv în timpul nopții, până joi, 29 noiembrie 2018, ora 15:00, când este necesar să se întrerupă închinarea credincioșilor din motive tehnice și organizatorice pentru pregătirea Sfintei Liturghii din ziua următoare, 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.
Slujba de priveghere în cinstea Sfântului Apostol Andrei va fi săvârșită în seara zilei de joi, 29 noiembrie 2018, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, începând cu ora 18:00.
Vineri, 30 noiembrie 2018, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel de-al doilea hram al Catedralei Mântuirii Neamului, începând cu ora 9:30, în Catedrala Naţională, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Preafericitul Părinte Teofil al 3-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, cu prilejul Zilei Naționale a României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoțit de delegația Patriarhiei Ierusalimului și de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va participa la ceremoniile naționale de la Alba Iulia dedicate Zilei Naționale și Anului Centenar.
Tot în ziua de 1 Decembrie 2018, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în toate bisericile din Patriarhia Română se va oficia slujba de Te Deum la Ziua Națională a României, prin care se vor înălța rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra poporului român unit de 100 de ani într-o singură țară românească și creștină. De asemenea, la ora 10:00, clopotele tuturor locașurilor de cult ortodoxe vor fi trase timp de trei minute.
La Catedrala Națională, slujba de Te Deum va fi oficiată începând cu ora 10:00. După ora 12:00, accesul credincioșilor în catedrală nu va mai fi permis, deoarece vor continua lucrările la acest important obiectiv național.