Mănăstirea Neamț a trăit astăzi, 9 iulie 2025, momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de cinstirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea”. Sărbătoarea a început în
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge marcată în Capitală
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, celebrată la data de 14 iunie, a fost marcată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București vineri, 13 iunie, printr-o acțiune umanitară organizată în cadrul proiectului „Donează sânge, salvează o viață!”, desfășurat de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a organizat vineri, 13 iunie, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină „Col. prof. dr. Nicolae Nestorescu” al Ministerului Apărării Naționale și voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române. La acțiunea care marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge au participat studenți ai instituției de învățământ superior.
La eveniment a luat parte părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal în cadrul Sectorului social-filantropic al Administrației Patriarhale, care a transmis în deschidere un cuvânt de binecuvântare studenților și cadrelor didactice și de încurajare celor care urmează să susțină examenul de licență. De asemenea, părintele consilier patriarhal a vorbit despre importanța acestei acțiuni, precum și a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.
„Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este un prilej de a crește gradul de conștientizare a nevoii de sânge și, în același timp, de a mulțumi tuturor donatorilor voluntari pentru acest gest. Evenimentul de astăzi este o activitate care se desfășoară în cadrul campaniei Patriarhiei Române «Donează sânge, salvează o viață!». Ne aflăm la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», studenții de aici fiind donatori fideli. Până în prezent, prin această campanie s-au colectat peste 25.000 de litri de sânge, de la aproximativ 52.000 de donatori”, a declarat părintele Ciprian Ion Ioniță. De asemenea, lt.-col. dr. Sorin Iulian Ioniță, reprezentantul Centrului de Transfuzie Sanguină al MApN, a vorbit participanților la acțiunea umanitară despre importanța gestului de donare de sânge: „Printr-un singur act altruist care solicită 30 de minute din viața voastră puteți salva vieți nu numai ale pacienților care suferă de boli grave, dar și ale celor care suferă intervenții chirurgicale laborioase sau în urma urgențelor sau accidentelor, inclusiv cele rutiere. În 30 de minute putem salva trei vieți, ne putem ajuta semenii, acest act fiind benefic atât donatorului, cât și semenilor noștri. Vă mulțumim pentru că ați fost aproape de noi, pentru că ați donat sânge de fiecare dată”.
General maior Liviu Uzlău, comandantul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, și-a manifestat recunoștința față de toți cei care au făcut posibilă desfășurarea acestei acțiuni.
„Continuăm o tradiție. Ne aflăm în această instituție pentru a învăța să apărăm cetățeanul. Aceasta ne este menirea, atât a mea, cât și a dumneavoastră și nu există gest mai frumos pentru siguranța cetățeanului de a-i salva viața. O picătură de sânge înseamnă o viață, iar dumneavoastră și colegii dinaintea dumneavoastră întotdeauna ați răspuns cu «DA». Mulțumesc Ministerului Apărării Naționale, prin Centrul de Transfuzie Sanguină, pentru că ne sunt parteneri. Mulțumiri profunde Patriarhiei pentru că a fost, este și va rămâne un partener de încredere. În primul rând, vă mulțumesc dumneavoastră, celor care alegeți indirect, fără să știți, să salvați o viață. Cel mai mare erou este cel necunoscut, iar sângele dumneavoastră nu va ajunge cu numele dumneavoastră în trupul cuiva, dar va ajunge”.
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, în colaborare cu Patriarhia Română, prin voluntarii Catedralei Naționale, și Ministerul Apărării Naționale, prin Centrul de Transfuzie Sanguină „Col. prof. dr. Nicolae Nestorescu”, organizează de două ori pe an acțiuni de donare de sânge, în cadrul acestora studenții și cadrele didactice ale instituției de învățământ superior a Ministerului Afacerilor Interne manifestându-și de fiecare dată disponibilitatea pentru ajutorarea semenilor aflați în suferință.