100 de ani de la Congresul Panortodox de la Constantinopol

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la convocarea Congresului Panor­todox de la Constantinpol, întrunit în perioada 10 mai - 8 iunie 1923, fiind considerat primul pas concret în vederea organizării unui Sinod General la nivelul Ortodoxiei universale.

Este important de subliniat faptul că sinodalitatea reprezintă modelul tradițional și constant de organizare a Bisericii, dar și activitatea de con­ducere a vieții bisericești, statornicită în învă­țăturile și poruncile Mântuitorului Hristos și urmată de către Sfinții Apostoli și de urmașii acestora, prin succesiune apostolică, până astăzi. Cele şapte Sinoade Ecumenice, desfăşurate între anii 325 şi 787, reprezintă până astăzi modelul de luare a unor decizii normative pentru întreaga Biserică, iar pe parcursul celui de-al doilea mileniu creştin, Biserica Ortodoxă nu a mai putut organiza Sinoade Ecumenice, dar a recurs mereu la organizarea unor sinoade locale sau regionale. După epoca Sinoadelor Ecumenice sau Generale, odată cu trecerea timpului, s-a simțit din ce în ce mai mult nevoia întrunirii la nivel panortodox a Bisericilor locale autocefale, pentru a dezbate și găsi soluții la probleme care s-au acutizat la nivelul lumii ortodoxe, privind diaspora ortodoxă, caledarul bisericesc, relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu lumea şi cu celelalte Biserici creştine în general.

Astfel, în anul 1923, la inițiativa Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Meletie al IV-lea, s-a reușit convocarea și organizarea unui Congres Panortodox la Constantinopol, desfășurat în perioada 10 mai - 8 iunie. Inițial, în data de 3 februarie 1923, Patriarhul Meletie a adresat o scrisoare întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe ale Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei şi României, cerându-le opinia şi acordul pentru înfiinţarea unui comitet de lucru alcătuit din reprezentanţi ai acestora, care să studieze în amănunt atât problema calendarului, cât şi orice altă problemă panortodoxă de natură urgentă.

Bisericile Ortodoxe participante la acest congres au fost: Patriarhia Ecumenică, reprezentată de Patriarhul Meletie Metaxakis (1871-1935), Mitropolitul Kallinikos Delikanes al Cizicului (1855-1934) și Vasilios Antoniades (1851-1932), profesor de teologie la Şcoala Teologică din Halki; Biserica Ortodoxă Sârbă, reprezentată de Gavrilo Dožić (1881-1950), Mitropolit al Muntenegrului, ulterior Patriarh al Serbiei (1938-1950), și Milutin Milanković, profesor de matematică şi mecanică la Universitatea din Belgrad; Biserica Ciprului, care l-a avut ca reprezentant pe Vasilios Georgiades (1848-1929), la acea vreme Mitropolit al Niceei, ulterior Patriarh ecumenic sub numele de Vasile al III-lea (1925-1929); Biserica Ortodoxă a Greciei, reprezentată de Mitropolitul Iakovos Nikolaou de Dyrrachion (1878-1958); Biserica Ortodoxă Română, reprezentată de arhimandritul Iuliu Scriban (1878-1949) și senatorul și juristul Petre Drăghici de la Sibiu.

La invitația Bisericii constantinopolitane au participat, din partea Bisericii Ruse, Arhiepiscopul Anastasie al Chişinăului şi Hotinului și Arhiepiscopul Alexandru al Insulelor Aleutine şi Americii de Nord. Tot la invitația Patriarhului Meletie a participat și profesorul Dragomir Demetrescu (1852-1926), decanul Facultății de Teologie din București, care s-a adresat plenului Congresului, vineri, 18 mai 1923, în ziua celei de-a treia sesiuni.

În cuvântul de deschidere, Patriarhul Meletie a subliniat următoarele: „Cu prea dreaptă bucurie ne adresăm reprezentanţilor Prea Sfintelor Biserici ale Constantinopolului, Rusiei, Serbiei, Ciprului, Greciei şi României, care s-au adunat în acelaşi loc, la invitaţia noastră, pentru a putea discuta problemele de natură canonică ce preocupă în prezent întreaga Biserică Ortodoxă, printre care cea a calendarului este prima. (...) Prin această bunăvoinţă, se dovedeşte prin fapte că fraţii şi împreună-păstori întru Domnul sunt cu adevărat dornici să păzească unirea Duhului întru legătura păcii, potrivit poruncii. Însă, în această bunăvoinţă a șase Sfinte Biserici ale lui Dumnezeu, avem de asemenea dovada că problema calendarului reprezintă o chestiune vitală a vremurilor pentru cea mai mare parte a Ortodoxiei”.

Congresul Panortodox din 1923 a luat în dezbatere în primul rând problema calendarului bisericesc. Au avut loc o serie de discuții privind calendarul iulian și deficiențele lui, precum și dorința de îndreptare a acestuia. Problema a fost discutată din punct de vedere dogmatic și canonic, matematic și astronomic, dar și practic. Au fost identificate mai multe soluții tehnice de calcul, în final, fiind prezentate pe larg planul sârbului Milanković și cel al românului Drăghici. În această privință, Congresul a recunoscut faptul că anularea diferenţei dintre calendarele religios şi civil este o necesitate inevitabilă şi că nu există nici un impediment canonic pentru îndreptarea calendarului bisericesc folosit în prezent potrivit datelor ştiinţei astronomice, hotărând în unanimitate îndreptarea calendarului iulian astfel: prin eliminarea celor 13 zile din calendarul iulian, care constituie diferenţa în ani solari de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea până în prezent, iar data de 1 octombrie 1923 să fie considerată 14 octombrie 1923; toate lunile anului îşi vor păstra acelaşi număr de zile, iar în anii bisecţi, luna februarie va avea 29 de zile; vor exista două tipuri de ani: ani comuni, de 365 de zile, şi ani bisecţi, de 366 de zile; praznicele cu dată fixă vor avea datele pe care le au în prezent; praznicele cu dată schimbătoare vor fi stabilite după praznicul Paştilor, potrivit legislaţiei canonice, care este respectată fără schimbare, iar Paştile vor fi prăznuite în duminica de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară; stabilirea lunii pline pascale va trebui să se facă pe baza calculelor astronomice potrivit progresului ştiinţific în domeniu, iar calculul datei Paştilor se va face întotdeauna în funcție de timpul sfintei cetăţi a Ierusalimului.

Congresul Panortodox a mai luat în dezbatere și alte probleme canonice şi eclesiastice, hotărând următoarele:

- Întâietatea dintre Taina Cununiei și cea a Hirotoniei: cei prezenți au reținut faptul că nu există o raţiune dogmatică a întâietăţii permanente între Tainele Cununiei şi Preoţiei şi, în consecinţă, este permisă căsătoria preoţilor şi diaconilor după hirotonie, cu excepţia celor care au fost legaţi prin jurământul monahal; și în privința recăsătoririi preoților văduvi s-a stabilit faptul că aceasta poate fi acceptată, practică ce nu este opusă duhului învăţăturii Bisericii, ci, dimpotrivă, preîntâmpină condamnarea stării preoţeşti; însă toate aceste măsuri sunt valabile prin iconomie, trebuind să fie gestionate la nivelul fiecărei Biserici Ortodoxe autocefale.

- Vârsta candidaților la hirotonie: s-a stabilit ca hirotonia în diacon să se săvârșească începând cu vârsta de 21 de ani, hirotonia în preot, nu îna­inte de 24 de ani, iar cea în episcop, începând cu vârsta de 30 de ani.

Au mai fost luate în discuție teme precum votul monahal, impedimente la căsătorie, divorțul, postul, iar hotărârile adoptate, deși au un caracter provizoriu, totuși sunt valide din punct de vedere canonic, până la convocarea unui sinod ortodox general. Deși Patriarhul Meletie a dorit să pună în dezbatere spre soluționare problema diasporei ortodoxe, din cauza discuțiilor în contradictoriu dintre cei prezenți și lipsa unei hotărâri prin consens în această problemă sensibilă s-a ajuns la eliminarea acesteia de pe ordinea de zi a Congresului.

În final, Congresul a primit cu bucurie propunerea înaintată de Mitropolitul Nicolae Bălan al Sibiului privind sărbătorirea festivă în anul 1925 a 1.600 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Patriarhiei Ecumenice i s-a recomandat ca acest eveniment să fie prăznuit de către întreaga Biserică Ortodoxă, nu numai local, prin convocarea unui Sinod Panortodox, cu agenda de a rezolva toate problemele stringente de la nivelul Ortodoxiei universale.

Așadar, ca efect imediat al acestei întâlniri interortodoxe, majoritatea Bisericilor Ortodoxe, cu excepţia Patriarhiei Ierusalimului, a Bisericii Ortodoxe Ruse şi a Bisericii Ortodoxe Sârbe, au îndreptat calendarul, astfel că problema calendarului s-a complicat şi mai mult şi a devenit una dintre temele nerezolvate și care nu poate fi clarificată decât la nivel panortodox, prin consensul tuturor Bisericilor autocefale. Totuși, în anul centenar al aniversării Congresului Panortodox de la Constantinopol, trebuie să apreciem efortul înaintașilor noștri, pentru curajul și puterea de a fi depășit frontierele atâtor veacuri de neputință și nereușită în vederea realizării unei întâlniri la nivel panortodox. Acest congres are meritul de a fi deschis noi orizonturi și de a dezvolta o conștiință comună, de a face pași reali și obligatorii pentru realizarea dezideratului comun al tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, pentru ca la un moment dat să se poată întruni un Sfânt și Mare Sinod al Ortodoxiei, care să rezolve punct cu punct toate problemele ce frământă viața bisericească, în general.