140 de ani de la fondarea Corului „Madona Dudu“
Înre coralele din bisericile Craiovei la loc de cinste stă şi corala Catedralei "Madona Dudu", care a împlinit 140 de ani de la înfiinţare.
La ceas de bilanţ, muzica de factură corală din Arhiepiscopia Craiovei a aşezat la vedere zestrea ei seculară şi năzuinţele pentru viitor. Corala academică "Madona Dudu" a fost de data aceasta capul de afiş prin împlinirea anul trecut a 140 de ani de activitate neîntreruptă. Rezultatele numeroase obţinute de-a lungul timpului la diferite concursuri, dar mai ales respectul câştigat al credincioşilor craioveni, care o ascultă în fiecare duminică cu plăcere, constituie criteriile de evaluare acum, la început de an. O istorie de aproape un secol şi jumătate Corul de la "Madona" a luat fiinţă în 1870, în urma decretului emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în vederea aprobării "Regulamentului pentru cursul pregătitor prin care urmează a se introduce muzica vocală armonico-religioasă în toate bisericile româneşti" (nr. 101, din 18 ianuarie 1965). Catedrala episcopală din Cetatea Băniei se număra astfel printre primele lăcaşuri de închinare din ţară care a primit recunoaşterea oficială a coralei din partea statului român. Momentul a devenit un eveniment în istoria muzicii bisericeşti din Oltenia, fiind descris de emeritul profesor Alexie Buzera într-un articol omagial, publicat în revista eparhială, la centenarul Coralei "Madona Dudu". "Se cunoaşte că până la mijlocul secolului al XIX-lea în Biserica Ortodoxă Română se folosea numai cântarea psaltică, la un ison. Abia atunci, după ce cunoaşterea culturii muzicale europene se extinde în principatele dunărene, începe să apară cântarea corală, la început manifestându-se timid, cu timpul însă luând o dezvoltare din ce în ce mai puternică. La Craiova, datorită unor biserici, printre care şi "Madona Dudu", a căror activitate a fost receptivă tendinţelor de înnoire în domeniul cultural religios din secolul al XIX-lea, face ca existenţa acestui cor să fie atestată de documente încă din anul 1856, dar pentru o scurtă durată" (pr. prof. Alexie Buzera, 100 de ani de la înfiinţarea corului Bisericii "Madona Dudu" din Craiova, Revista MO, 1-2/1971). Cu timpul, oameni aleşi au ajuns în cafasul de la "Madona", conducând cu măiestrie, Liturghie după Liturghie, vocile cântăreţilor. Între ei, G. Simonis, I. Ilarion, G. Ştefănescu, Gr. Gabrielescu, Marcel Botez sau Alexandru Racu au scris adevărate pagini de istorie. Astăzi, Corala "Madona Dudu" este condusă de tânărul muzician Bogdan Radu Botezatu. Ultimul premiu obţinut a fost locul III la Concursul naţional de muzică eclesială "Lăudaţi pe Domnul", organizat la Patriarhia Română în anul 2010. "Suntem o echipă tânără şi dorim foarte mult să ne ducem mai departe strălucirea predecesorilor noştri. În fiecare piesă pe care o lucrăm prima dată găsim ceva nou, diferit de ceea ce am mai cântat. Scopul nostru este de a-L lăuda pe Dumnezeu şi de a aduce în sufletele credincioşilor pacea şi liniştea sufletească care însoţesc rugăciunea din fiecare Sfântă Liturghie", spune dirijorul coralei, Bogdan Botezatu.