15 ani de la moartea jurnalistului Florin Zamfirescu

În 28 ianuarie 2010 pleca dintre noi, la numai 48 de ani, jurnalistul Florin Zamfirescu, apreciat drept una dintre cele mai complexe personalități care au activat în presa scrisă românească începând din a doua jumătate a anilor ‘80.
A făcut jurnalism, a trăit jurnalismul efervescent de la „Opinia studențească”, în anii terni de dinainte de 1989, pe cel fecund, din anii ‘90, la „Monitorul” (azi „Ziarul de Iași”), a inovat în jurnalism, a metabolizat toate procesele tehnice folosite în jurnalism, a fondat ziare. A scris mult, i-a „mirosit” pe cei care puteau face bine meseria asta, a inspirat, a construit echipe, legând oamenii pentru totdeauna prin firele nevăzute ale prieteniei.
În 2005, cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și-a pus semnătura pe conceptul editorial al „Ziarului Lumina”, apoi pe cel al săptămânalului „Lumina de Duminică” și a înființat Tipografia „Albina”.
Nouă, celor din redacția „Ziarului Lumina”, ne-a lăsat amintirea unui mentor autentic, a unui om de presă complet și, mai ales, a unui om fundamental bun.