3.000 de medici vor părăsi România şi în acest an

Data: 29 Mai 2011

Datele Colegiului Medicilor din România (CMR) arată că până la sfârşitul acestui an ar putea pleca din România peste 3.000 medici. "Tendinţa este de 260 de medici pe fiecare lună a anului 2011, încât la nivelul întregului an estimăm că 3.000 de medici vor pleca din sistemul românesc de sănătate", a declarat secretarul general al CMR, Viorel Rădulescu. Acesta a precizat că medicii care părăsesc sistemul, plecând din România, vor fi greu de înlocuit, mai ales în condiţiile actuale ale legislaţiei, prin care angajările sunt blocate. "Dacă este un medic singur într-o comună, atunci comuna rămâne fără medic. Se vor găsi probabil medici tineri care vor intra în sistem, dar este destul de greu să acceseze astăzi sistemul, în condiţiile în care normativa este de 1.800 de asiguraţi pe listă, ca să poată să existe un cabinet de medicină de familie în sensul asigurării tuturor cheltuielilor", a mai spus Viorel Rădulescu. (Otilia Bălinişteanu)