A. D. Xenopol şi T. T. Burada (II)

În arhiva Muzeului Literaturii Române Iaşi, între alte nenumărate manuscrise, se păstrează şi un text în care autorul său, Teodor T. Burada, prezintă unele date asupra vieţii şi scrierilor lui A. D. Xenopol. Din cercetările noastre, documentul, inedit, până în prezent, pare să fi fost scris între anii 1915 (Xenopol se afla la Bucureşti) şi 1920 (anul morţii cărturarului), cu o mai mare probabilitate în 1917, când istoricul împlinea 70 de ani. Textul pare să fi fost pregătit pentru tipar, dar a rămas nefinisat, autorul optând, probabil, pentru altă variantă.

Oferim tiparului fragmente ale acestui manuscris (Muzeul Literaturii Române Iaşi, fond Valori muzeu nr. 7300), având convingerea că orice mărturie contemporană asupra unor personalităţi de primă importanţă în istoria unui neam nu poate decât să contribuie la o mai aprofundată cunoaştere şi înţelegere a unor caractere de excepţie. (T. T. Burada, Date asupra vieţii şi scrierilor lui A. D. Xenopol). „Născut la 1847, martie 23, în oraşul Iaşi, mahalaua Păcurari, în casa părinţilor săi (str. Berăriei Vechi nr. 1). Începutul învăţăturilor lui l-a făcut într-un pensionat grecesc, al lui Constantin Atanasidi, grec, în casele Niciman, din Păcurari, unde a învăţat cu temei limba grecească veche şi modernă. Tatăl său însă vroind să urmeze un curs regulat, l-a luat de acolo şi l-a pus apoi a continua învăţătura la Şcoala Primară de la «Trei Ierarhi», unde era director Ioan Darzeu; de acolo a trecut la Academia Mihăileană, unde a învăţat foarte bine limba latină, la profesorul Zaharia Columb. După aceea s-a dus la Bacău, la moşia Filipeni, proprietatea lui Iordache Rosetti, care l-a luat profesor la copiii săi; acolo Xenopol învaţă a iubi pe ţărani. În timp când era la Academia Mihăileană elev, a constituit o societate de elevi cu numele de Societatea Studioasă, fiind ales preşedinte, şi a ţinut o cuvântare asupra importanţei studiului istoric, în care se văd, în germen, ideile dezvoltate mai târziu în cartea lui cea mare intitulată Principii fundamentale ale istoriei. De la Academia Mihăileană a trecut la Institutul Academic, şcoală particulară foarte bună, întemeiată chiar atunci de o societate de profesori compusă din Maiorescu, P. Poni, Melik, Culianu, Pavel Paicu şi Grigore Cobălcescu. Maiorescu luă în mare afecţiune pe Xenopol şi îl poftea adeseori la dânsul, la serate muzicale, unde Xenopol contractă gustul muzicii, ceea ce-l îndemnă a intra elev în Conservatorul de muzică din Iaşi, la clasa de piano, unde era profesor Constantin Gro; acolo a urmat patru ani, ieşind cu premiul I. Trecând bacalaureatul în anul 1866, când se înfiinţase chiar atunci acest soi de examen, Maiorescu făcu lui Xenopol o bursă de 150 de lei pe lună din partea societăţii «Junimea», cu ajutorul căreia el se duse la Berlin, unde studie patru ani, luând doctoratul în drept şi în filozofie, ramura istoriei. După ce trecu examenele el se întoarse în ţară, când tocmai se pregătea, din partea studenţilor români din Viena, o mare serbare la mormântul lui Ştefan cel Mare, la Putna, în Bucovina. Se publicase un concurs pentru cea mai bună lucrare asupra acestui subiect, fiind numit juriul de judecată Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu şi V. Alecsandri. Juriul recunoscu, în unanimitate, cuvântarea lui Xenopol ca cea mai bună, şi pe care Xenopol o ţinu la Putna în 1871, cuvântare care s-a publicat în «Convorbiri…» şi în broşură. După ce se întoarse de la Berlin, a fost numit procuror la Tribunalul Iaşi, (în) 1871, apoi procuror la Curtea de Apel din Iaşi, unde stătu până la 1878, când îşi dădu demisia şi deveni avocat (…). Discursul de primire ca membru în Academie a fost despre Mihail Kogălniceanu, mare literat şi istoric român, pe care Xenopol a fost chemat a-l înlocui la Academie, după moartea lui (…). În acest răstimp publicase mai multe studii în limba germană. Până la vârsta de 68 de ani Xenopol şi-a consacrat toată activitatea lui Moldovei şi Iaşului. Acum însă a fost nevoit datorită intereselor familiale, a se strămuta la Bucureşti, unde urmează mai departe rodnica activitate despre neamul românesc în genere.“ A. D. Xenopol, T. T. Burada, spirite erudite, de ţinută europeană, redaţi, documentar, în Iaşul care celebrează 600 de ani de atestare documentară.