A fost sfinţit un nou locaş de rugăciune în Capitală
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a sfinţit ieri, 2 octombrie, în Duminica a 19-a după Rusalii, Biserica „Sfinţii Români” şi „Acoperământul Maicii Domnului”, Protopopiatul Sector 3 Capitală. După Slujba de Sfinţire a locașului de rugăciune, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica nou-sfințită, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Numeroși credincioși bucureșteni au participat ieri la Slujba de Sfințire a Bisericii „Sfinţii Români” de pe Strada Trapezului din Bucureşti, unde au avut posibilitatea să se închine, conform tradiţiei ortodoxe, în Sfântul Altar, la Sfânta Masă a bisericii nou-sfinţite. Din soborul de preoţi slujitori au făcut parte: arhim. Veniamin Goreanu, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod; pr. Mihai Aurel, vicar eparhial, şi pr. Florin Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Sector 3 Capitală.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Luca, capitolul al 6-lea, versetele de la 31 la 36, în care este relatată o parte din Predica de pe Munte a Mântuitorului Iisus Hristos (iubirea vrăjmaşilor), Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a evidenţiat faptul că iubirea semenului este o poruncă întâlnită în toate credinţele lumii. Însă „Mântuitorul, când a venit în lume ca să vindece natura omului căzut, a poruncit celor care L-au urmat şi L-au iubit să nu mai pună limite iubirii, ci a dat această poruncă, a iubirii vrăjmaşilor, aruncând o lumină cu totul sfântă şi unică asupra uneia din cele 10 porunci, aceea cu privire la iubirea semenului. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că în nimic altceva noi nu ne putem asemăna cu Dumnezeu, decât în faptele milei creştine şi în iubirea îndreptată către toţi oamenii, chiar şi către vrăjmaşii noştri. Această datorie a noastră de a-i iubi chiar şi pe vrăjmaşi, de a-i binecuvânta pe cei ce ne blestemă, de a face bine celor care ne urăsc, de a ne ruga pentru cei care ne vatămă şi ne prigonesc, ne arată că numai astfel noi putem deveni fiii Tatălui Celui din ceruri. Nu putem deveni fii ai lui Dumnezeu după har decât împlinind această poruncă a iubirii, care este esenţa întregii învăţături a Vechiului şi Noului Testament. Atunci când ne gândim la împlinirea acestei porunci, fără îndoială că fiecare ne dăm seama de infirmitatea noastră sufletească, duhovnicească. Noi adesea nu suntem capabili să iubim pe cei care ne iubesc, să fim recunoscători celor care ne-au născut şi ne-au crescut, profesorilor şi celor care ne-au educat, medicilor care ne-au ajutat în împrejurări grele. Atunci ne vom întreba: cum putem să iubim pe vrăjmaşii noştri, când noi nu putem iubi pe cei cărora suntem datori cu iubire? Prin Mântuitorul Iisus Hristos, iubirea vrăjmaşilor devine posibilă. El ne pune o poruncă grea pe umeri, dar ne dă şi cel dintâi exemplu”, a subliniat Preasfinţia Sa.
Prin Slujba de Sfinţire, biserica devine o casă a lui Dumnezeu şi o scară a lui Iacov
În continuare, PS Episcop Varlaam Ploieşteanul a arătat că orice biserică este un laborator al sfinţirii vieţii omului. „Şi această biserică a devenit, prin Slujba de Sfințire, un laborator al sfinţirii vieţii enoriaşilor parohiei, a tuturor celor care îi vor trece pragul în dorinţa lor de a-L căuta şi de a-L găsi pe Dumnezeu. Prin Slujba de Sfinţire, această construcţie de zid, înfrumuseţată cu picturi, cu sculpturi, cu icoane, devine o casă a lui Dumnezeu şi o scară a lui Iacov pe care urcă rugăciunile şi sufletele noastre la Dumnezeu şi pe care coboară darurile Sale, energiile Lui necreate”, a subliniat Preasfinţia Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe pr. paroh Ion Mărăcineanu, pentru activitatea şi lucrarea deosebită la zidirea sfântului locaș de rugăciune. Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au fost oferite pentru biserică o Sfântă Evanghelie, un set de Sfinte Vase, două cădelnițe, o cruce de binecuvântare, precum și mai multe cărți de cult. De asemenea, Preasfinția Sa a oferit tuturor celor care s-au implicat activ în înfrumusețarea și ducerea la bun sfârșit a lucrărilor efectuate la biserică Diploma omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, cu medalie. La rândul său, pr. paroh Ion Mărăcineanu i-a oferit Preasfinției Sale o icoană cu chipul Maicii Domnului.