A început călătoria spre bucuria Învierii

Credincioşii ortodocşi intră de astăzi în Postul cel Mare, perioadă ce precedă luminata sărbătoare a Învierii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Cele şapte săptămâni reprezintă un timp în care toţi credincioşii se abţin de la mâncarea „de dulce“, adică: lapte, ouă, carne, peşte şi derivate ale acestora. Postul, care a fost instituit de Biserică încă din primele veacuri creştine, nu trebuie limitat doar la mâncare, pentru că are şi un aspect spiritual, fiind un mijloc de desăvârşire a omului.

Postul dinaintea praznicului Învierii Domnului, numit şi Postul Paştilor sau Patruzecimea, este cea mai însemnată parte din perioada liturgică a Triodului, care ţine de la Duminica vameşului şi a fariseului, cu trei săptămâni înainte de începutul propriu-zis al postului, şi pănă în Duminica cea luminată a Învierii. Din totalul celor 10 săptămâni ale acestei perioade, primele trei alcătuiesc o vreme de pregătire sufletească în vederea începerii perioadei de postire, iar restul de şapte săptămâni reprezintă Postul Paştilor însuşi. Această perioadă liturgică este o vreme specială de pregătire prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru marele praznic al Învierii lui Hristos. Acest post este cel mai lung şi mai restrictiv din punct de vedere alimentar. Durează şapte săptămâni, adică 48 de zile, fiind unul dintre cele mai aspre din cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe, şi de aceea mai este numit în popor şi Postul Mare. Vechimea postului Acest post, care ne aduce aminte de postul ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii Sale mesianice, a fost rânduit de Biserică, în primele veacuri creştine, pentru ca toţi catehumenii care urmau să primească botezul în ziua slăvitului praznic al Învierii Mântuitorului Hristos să urmeze o pregătire cuviincioasă şi, de asemenea, această perioadă era socotită o pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cum se cuvine a sărbătoririi anuale a Patimilor şi Învierii Domnului. Modul de postire şi durata postului nu erau uniforme în primele trei veacuri. Avem mărturii ale Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexandriei, de unde aflăm că, în această perioadă primară a Bisericii, unii posteau în aşteptarea Învierii numai în Vinerea Patimilor, alţii posteau două zile, vineri şi sâmbătă înaintea Învierii, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii posteau chiar mai multe zile, ajungând până la şase săptămâni înainte de marea sărbătoare a Paştilor. În secolul al IV-lea se postea opt săptămâni la Ierusalim, iar în Apus, în aceeaşi perioadă, se postea patruzeci de zile. Secolul al III-lea a adus împărţirea Postului Mare în două perioade distincte. Postul Paresimilor (Patruzecimii) sau postul pre-pascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, iar cea de a doua perioadă, Postul Paştilor sau Postul Pascal, se întindea pe o perioadă de o săptămână, mai precis din Duminica Floriilor până în cea a Învierii, fiind caracterizat de un regim alimentar foarte aspru. După stabilirea datei Paştelui, prin hotărârea luată la Sinodul I Ecumenic, în anul 381, în Biserica Răsăriteană a fost adoptată în mod definitiv practica Postului Paştelui, de origine antiohiană, de şapte săptămâni. Deşi între bisericile locale au mai existat deosebiri cu privire la durata acestui post şi după secolul al IV-lea, Biserica Ortodoxă păstrează această perioadă şi modul de postire şi astăzi. Post aspru şi slujbe mai sobre Conform Tradiţiei ortodoxe, postul începe luni, după Duminica izgonirii lui Adam din rai, a lăsatului sec de brânză, şi se posteşte până în seara sâmbetei din săptămâna Patimilor, inclusiv. În toată această perioadă a postului, sfintele slujbe sunt mai sobre decât în celelalte perioade liturgice ale anului. Conform Canoanelor 49, Laodiceea şi 52 Trulan, în timpul acestui post, în zilele obişnuite, se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur săvârşindu-se numai sâmbăta, duminica şi de sărbătoarea Bunei Vestiri, excepţie făcând primele cinci duminici din post când se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se mai săvârşeşte şi în zilele de joi şi sâmbătă în ultima săptămână a postului. De asemenea, în această perioadă nu se fac nunţi. La începuturi, chiar şi legile statului bizantin interziceau toate petrecerile, jocurile şi spectacolele în această perioadă de post. Cum postim? În timpul celor şapte săptămâni de post, sunt unele restricţii asupra numărului de mese zilnice şi asupra felurilor de mâncare. Conform tradiţiei stabilite în Biserica noastră, se recomandă ca, în primele două zile de post, luni şi marţi din prima săptămână, cei ce pot să ţină post complet sau ajunare până seara, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă. În ultima săptămână a postului, numită şi a Patimilor, se ajunează luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. În această perioadă sunt două dezlegări la peşte, pe 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, şi pe 12 aprilie, cu prilejul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. ▲ Rânduieli liturgice în prima săptămână din Postul Mare La Vecernia Duminicii lăsatului sec de brânză, atunci când începe din punct de vedere liturgic Postul Paştelui sau Postul Mare, arhiereul sau preotul citeşte rugăciunea pentru iertarea păcatelor, de unde şi denumirea duminicii de „Duminica iertării“. Credincioşii care participă la această slujbă de seară, pentru a nu începe postul în supărare cu aproapele, obişnuiesc să-şi ceară iertare unii de la alţii şi să-şi ureze „post bun“, „post uşor“ sau „post cu folos“. La bisericile de mir unde nu se obişnuieşte să se săvârşească această Vecernie, se recomandă ca rugăciunea de iertare să se citească duminică, după dumnezeiasca Liturghie. Se folosesc veşminte de culoare cernită Această primă săptămână a Postului Mare vine şi cu câteva noi rânduieli liturgice. La Vecernia de duminică seara, începând cu prochimenul „Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta“, „Când mă necăjesc degrab mă auzi“, „Ia aminte spre sufletul meu, Şi-l mântuieşte pe el“, precum şi „Dat-ai moştenire...“, se schimbă culoarea veşmintelor luminoase şi se sting luminile în biserică. „Acoperămintele sfintei mese, dvera şi celelalte lucruri care împodobesc biserica se înlocuiesc cu altele, de culoare cernită, închisă la culoare (vişiniu, mov sau negru), şi iarăşi se schimbă în culoare luminoasă sâmbătă şi duminică“, după cum explică pr. Marian Mihai, lector la catedra de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Luni şi marţi sunt zile aliturgice, zile în care nu se săvârşeşte nici liturghie euharistică, nici Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Aceasta din urmă se săvârşeşte însă miercuri, joi şi vineri, la mănăstiri, iar la bisericile de mir se obişnuieşte a se săvârşi doar miercuri şi vineri. În Biserica Greciei, luni, în prima zi a postului, activităţile publice sunt suspendate. Tot acum, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi se citeşte Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul (Canonul cel Mare) în cadrul Pavecerniţei Mari. „Dacă amintim lucrurile bune, devenim liniştiţi şi iubitori“ Sâmbătă, cunoscută ca Sâmbăta Sfântului Teodor sau a colinelor, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminică, numită a Ortodoxiei, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. „Sunt, aşadar, două zile în care se săvârşeşte Liturghie euharistică, zile în care credincioşii fac primul popas în această călătorie duhovnicească. «Să ne odihnim în sâmbăta de astăzi, oamenilor... pentru Cel Ce a binecuvântat această zi cu odihnă şi cu prăznuirea cea de acum a mucenicului», cum spune Triodul. În aceste două zile se dezleagă la untdelemn şi vin, cum de altfel în toate celelalte sâmbete şi duminici din post. În această primă săptămână, credincioşii obişnuiesc să se spovedească şi să se împărtăşească pentru acest început de drum“, mai spune părintele Mihai. Postul trebuie unit cu slujbele lui, Canonul cel Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, cu Spovedania şi Împărtăşania, cu citirea din Psaltire, din Sfânta Scriptură sau alte cărţi sfinte. „Trebuie să luăm postul în serios, să postim şi să ne rugăm să fim mai buni şi mai îngăduitori, să renunţăm sau să reducem televizorul, măcar de la acele emisiuni care nu sunt interesante sau serioase, de la acelea care nu ne hrănesc intelectual sau spiritual. Dacă nu reuşim, înseamnă că suntem puţin pătimaşi, iar postul nostru nu este deplin. Trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne vedem păcatele şi să nu osândim pe aproapele, pentru că acela ce-şi aduce aminte numai de lucrurile bune este ceva mai liniştit, iubitor, aşa cum spune şi stareţul Zosima al lui Dostoievschi, din «Fraţii Karamazov»: «Un om care îşi poate aminti lucrurile bune din copilărie este mântuit pentru toată viaţa sa»“, ne-a recomandat părintele Marian Mihai. (diac. George ANICULOAIE)