Între excelența în drept și comentariile la Evanghelia după Ioan

Arătam în articolul de acum o săptămână câte ceva din activitatea intelectuală a lui Ștefan Todirașcu, unul dintre membrii realmente smeriți ai Rugului Aprins. Decăzut profesional la simpla statură de muncitor necalificat, după ce fusese profesor universitar în drept, Ștefan Todirașcu nu a renunțat nicicând la rugăciune, la frecventarea marilor săi duhovnici, dar nici la studiu.

Și fiindcă omul sfințește locul, în mica fabrică unde s-a calificat la locul de muncă Ștefan Todirașcu nu a disperat. În cei mai grei ani ai comunismului stalinist, Șt. Todi­rașcu a constatat o serie de probleme ale mașinilor cu care lucra, astfel încât, deși avea doar studii în drept - până la nivel de doctorat -, ajunsese să propună câteva invenții și inovații care bineînțeles că au primit recunoașterea tehnică oficială, nu înainte de a fi introduși între „inventatori” și șefii sub ordinea cărora se afla...

În acest timp, Ștefan Todirașcu se vedea constant cu câțiva con­frați întru Rugul Aprins, profesorul Alexandru Mironescu, în primul rând. Todirașcu era unul dintre intelectualii care-l cercetau constant la Mănăstirea Sihăstria Neamțului pe Sfântul Cleopa Ilie - cu care făcea îndelungi plimbări prin codrii apro­piați (vezi articolul nostru din Ziarul Lumina, 28 august 2024). Sau a lucrat la un volum de Comentarii la Evan­ghelia după Ioan (Ed. Eikon, 2016), lăsat în manuscris, dar numai după ce a fost atent corectat de un alt apropiat, Sfântul Dumitru Stăniloae...

Iată câteva gânduri ale tezei de doctorat elaborate de Ștefan Todi­rașcu, cercetare valabilă și astăzi, conform unor specialiști, intitulată Despre originea și natura juridică a Băncii Naționale a României. Studiu de doctrină și juris­pru­dență (București, Tipografia «Olim­pul», 1936).

Lucrarea debutează cu o analiză a originii băncilor de emisiune, privită nu atât din perspectivă strict istorică, ci dintr-una principială și doctrinară. Todirașcu recurge la tema empirismului care a prezidat nașterea băncilor și la caracterul spontan al apariției acestor instituții.

Prima dimensiune analizată este biletul de bancă, a cărui origine este plasată de unii cercetători în China secolului al IX-lea d.Hr. În Europa, autorul arată că rădăcinile biletului de bancă se găsesc în activitatea bancherilor medievali italieni - lombarzii și evreii -, care s-au răspândit pe piețele occidentale, intermediind operațiu­nile de schimb valutar și creând, treptat, un serviciu de plăți care prefigura biletul de bancă modern. Prin aceasta, ideea unei bănci de emisiune a fost salvată definitiv, fondarea sa reprezentând nu doar o culminare a unui proces multisecular, ci și un eveniment fondator pentru evoluția tuturor băncilor centrale moderne. Biletul de bancă s-a născut din dorința de a remedia neajunsurile monedei metalice: bancherii emiteau certificate care circulau în locul monedelor.

A doua dimensiune analizată este politica monetară, ale cărei dificultăți istorice provin dintr-un antagonism perpetuu între planul politic și cel economic. Statul nu a recunoscut niciodată cu claritate necesitatea de a crea condiții de garanție pentru sistemele monetare, preferând să exploateze dreptul de a bate monedă pentru propriilor interese. Abia odată cu evoluția bancară modernă și cu apariția băncilor de emisiune, politica monetară a căpătat o organizare mai rațională.

Apoi, Ștefan Todirașcu se concentrează pe geneza Băncii Națio­nale a României, plasată în contextul larg al transformărilor economice și politice ale secolului al XIX-lea. Câștigarea independenței a creat premisele unui stat modern, iar, în ordinea economică, aceste preocupări au culminat cu crearea Băncii Naționale a României la 17 aprilie 1880.

După multiple convulsii politico- eco­nomice, contextul înființării Băncii Naționale în 1880 este prezentat ca o sinteză a acestor evo­luții: presiunea constantă a capitalului autohton liberal, experiența biletelor ipotecare și necesitatea de a dota statul român independent cu un instrument monetar propriu. Legea din 17 aprilie 1880 a stabilit principiile fundamentale: bancă anonimă cu capital mixt (10 milioane subscrise de Stat, restul de particulari), cu privilegiu de emisiune exclusiv, cu sediul la București și obligația de a înființa sucursale la Iași, Craiova, Galați și Brăila.

Al treilea capitol, cel mai amplu din lucrare, examinează natura juridică a Băncii Naționale a României din perspective doctrinare și jurisprudențiale multiple. Autorul trece în revistă legile și statutele succesive (1880, 1901, 1925, 1929) și analizează dezbaterile doctrinare care s-au purtat în jurul calificării juridice a instituției.

Problema centrală este dacă Banca Națională este o instituție pri­vată sau una publică. Jurispru­dența românească a oscilat între aceste două calificări. Curtea de Ca­sa­ție a susținut constant că Banca Națională este o societate anonimă de drept privat, constituită conform dreptului comun comercial, Curtea de Apel, în schimb, a evoluat spre calificarea Băncii drept instituție de interes public, o regie mixtă, în care Statul colaborează cu inițiativa privată în gestiunea unui serviciu de interes național.

Un loc central în analiză îl ocupă statutul guvernatorului Băncii Naționale. Legea prevedea că guvernatorul este numit de Stat prin decret regal, pe termen de 6 ani.

Concluzia analitică pe care o susține Șt. Todirașcu este că Banca Națională a României este o regie mixtă - formă juridică hibridă în care Statul participă ca fondator și acționar, dar și ca organ regulator al pieței financiare, prin drepturi ce depășesc logica pură a dreptului privat.

Ultimul capitol aduce evaluarea de ansamblu a evoluției doctrinare și jurisprudențiale. Autorul constată că dezbaterea asupra naturii juridice a Băncii Naționale a atins, prin contribuțiile doctrinei și jurisprudenței românești, un nivel ridicat de sofisticare.

Lucrarea lui Ștefan Todirașcu reprezintă o contribuție de referință la literatura juridică românească interbelică privind statutul băncii centrale. Printr-o analiză riguroasă a originilor istorice ale băncilor de emisiune, a contextului politic și economic al întemeierii Băncii Națio­nale a României și a evoluției legislative și jurisprudențiale a instituției, Ștefan Todirașcu con­stru­iește un argument convingător pentru clasificarea Băncii Naționale ca regie mixtă - o formă juridică nouă, adecvată complexității misiunii unui organism aflat la intersecția intereselor private ale acționarilor cu cele publice ale statului și ale națiunii.

Studiul evidențiază totodată că fondarea Băncii Naționale la 1880 nu a fost un act izolat, ci culminarea unui proces ideologic și politic îndelungat, marcat de lupta pentru suveranitate economică, de rezis­tența față de capitalul și influența străine, și de dorința generației pașoptiste și a celei liberale de a dota România cu instrumente moderne de politică monetară. Această perspectivă plasează instituția băncii centrale în inima proiectului modernizator al statului român, conferindu-i o sem­nificație care depă­șește cu mult sfera tehnicului juridic.

Această depășire a statutului simbolic intuit de Ștefan Todi­rașcu poate fi întărită, nu numai în plan socio-politic, chiar de afirmațiile actualului guvernator al BNR, domnul Mugur Isărescu (într-un interviu publicat în Adevărul literar și artistic, nr. 877/27 iunie 2007): „Activitatea aceasta numită activitate bancară are co­nexiuni multiple cu spiritualitatea. Istoric știți că banca a apărut ca bancă de depunere. De aici și denumirea ini­țială italiană. Apoi prima bancă modernă a fost la Amsterdam și, în consecință, dacă cineva se ducea la bancă să-și depună banii, economiile, truda, o parte din avere, înseamnă că avea încredere în monedă. Și dintr-o dată revenim la în­credere și la credință - noțiuni esențiale ale oricărei spiritualități.”