Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Fapte 21, 26-32
În zilele acelea, Pavel, luând cu el pe cei patru bărbați, curățindu-se împreună cu ei a doua zi, a intrat în templu, vestind împlinirea zilelor curățirii, până când a fost adusă jertfa pentru fiecare din ei. Și, când era să se împlinească cele șapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulțimea și au pus mâna pe el, strigând: Bărbați israeliți, ajutați! Acesta este omul care învață pe toți, pretutindeni, împotriva poporului și a Legii și a acestui loc; încă și elini a adus în templu și a spurcat acest loc sfânt. Căci ei văzuseră mai înainte cu el împreună în cetate pe Trofim din Efes, pe care socoteau că Pavel l-a adus în templu. Și s-a mișcat toată cetatea și poporul a alergat din toate părțile și, punând mâna pe Pavel, îl trăgeau afară din templu și îndată au închis porțile. Dar, când căutau ei ca să-l omoare, a ajuns veste la comandantul cohortei că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luând îndată ostași și sutași, a alergat la ei; iar ei, văzând pe comandant și pe ostași, au încetat de a mai bate pe Pavel.



.jpg)


