A început livrarea cardurilor de sănătate
Începând din această săptămână, asiguraţii cu vârste peste 18 ani din Bucureşti şi din ţară vor primi acasă cardurile de sănătate, livrarea acestora fiind asigurată de Poşta Română. Conform înţelegerii dintre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Poşta Română, vor fi preluate în reţeaua poştală câte 6-700.000 de carduri pe zi, în cinci tranşe pentru fiecare judeţ.
Cardul de sănătate va fi înmânat numai titularului, în baza unui act de identitate şi a semnăturii de primire.
Dacă în intervalul a 20 de zile cardul nu va putea fi predat de către factorul poştal, asiguratul îl va putea ridica personal, de la casa de asigurări în a cărei evidenţă se află, după un termen de 10 zile lucrătoare pe care Poşta Română îl are la dispoziţie pentru a preda cardul casei de asigurări.
Tipărirea şi distribuirea cardului naţional vor continua în următorii patru ani pentru persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani şi/sau vor dobândi calitatea de asigurat. „Cardul de sănătate primit acasă de asigurat este inactiv. Odată intrat în posesia cardului de sănătate, asiguratul îl va prezenta pentru activare la prima vizită la un furnizor de servicii medicale“, se arată într-un comunicat de presă al CNAS. (O.B.)