A început școala medicală de vară organizată de Fundația „Bucuria ajutorului”

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 21 Iunie 2023

La sediul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) din sectorul 2 al Capitalei a avut loc marți, 20 iunie, ceremonia de deschidere a Școlii medicale de vară, organizată în parteneriat cu Fundația „Bucuria ajutorului” a Arhiepiscopiei Bucureștilor. La cursurile care se vor desfășura până în data de 31 iulie participă elevi de la șapte școli postliceale sanitare din București.

În deschidere, Doina Car­men Mazilu, preșe­dinte OAMGMAMR, le-a vorbit cursanților despre importanța acestui program. „Am acceptat cu bucurie să fiu alături de Fundația «Bucuria ajutorului» tocmai pentru că este un sprijin reciproc. O organizație profesională a asisten­ților medicali a acceptat un astfel de parteneriat pentru că voi sunteți viitorii noștri colegi și ceea ce ne dorim foarte mult este să aveți toate compe­tențele necesare de a intra în practică și să vă faceți profesia cu dedicație și să fiți alături de pacienți cel mai bun sprijiniți. O să aflați foarte multe lucruri în zilele în care veți participa la programul foarte frumos pe care cei de la Fundația «Bucuria ajutorului» l-au realizat. Ați văzut că sunt aici nume de lectori și profesori importanți, pe care nu îi puteți întâlni în mod curent, dar care acum au acceptat să vină și să susțină aceste cursuri pentru dumneavoastră. Au venit gratuit în acest program, ceea ce este extraordinar, pentru că în general astfel de cursuri și programe costă foarte mult”, a declarat Doina Carmen Mazilu pentru TRINITAS TV.

Tema generală a cursurilor ediției a 2-a a școlii de vară este „Abordări noi în educația elevilor școlilor post­liceale sanitare”. „Este prima oară când desfășurăm școala de vară la un asemenea nivel. Față de ediția de anul trecut aș putea spune că se constată o îmbunătățire prin faptul că anul acesta sunt înscriși elevi de la șapte școli postliceale sanitare din București care au dorit să participe la aceste cursuri care vor fi susținute de medici din București, dar și din Iași și Cluj. Resimțim în mod frumos și bun faptul că atât de mulți oameni și elevi doresc să participe. Fundația «Bucuria ajutorului» și OAMGMAMR vor să fie alături de elevi, să-i ajute în educația medicală și formarea lor profesională și să pună o bază bună pentru viitorul carierei lor când vor îngriji pacienții”, a spus prof. Adriana Căruntu, managerul Fundației „Bucuria ajutorului”.

Fundația „Bucuria ajutorului” a început să ofere recent posibilitatea de a obține credite profesionale prin participarea asistenților medicali la programul de pregătire din cadrul Academiei de îngrijiri paliative.