În Duminica a 23-a după Rusalii, 25 octombrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Tâlcuind textul evanghelic care relatează vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Preafericirea Sa a pus în lumină cele două repere ale minunii: „iubirea milostivă a Domnului Iisus Hristos și puterea Lui dumnezeiască de vindecare a oamenilor posedați de demoni”.
În deschiderea cuvântului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că omul demonizat, deși complet înstrăinat de societate, a devenit centrul iubirii milostive a Domnului Iisus Hristos: „Nu omul vorbea prin glasul său, ci demonii care îl chinuiau vorbeau folosindu-se de vocea omului posedat de ei. Demonii mărturiseau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt și, totodată, știau că Domnul Iisus îi va judeca și îi va osândi în ziua Judecății de apoi, la sfârșitul lumii, când îi va trimite în adânc, adică în focul cel veșnic despre care vorbește Mântuitorul Iisus Hristos zicând că este focul pregătit pentru diavol și pentru slujitorii lui (Matei 25, 41). Pentru demonii din ținutul Gherghesenilor, Judecătorul viilor și al morților venise acum prea devreme. Evanghelia ne mai spune că Domnul Iisus l-a întrebat pe duhul necurat ascuns în omul posedat: «Care îți este numele?», iar el a răspuns: «Legiune». În antichitate, o legiune militară avea între 4.200 și 6.000 de soldați. Mai aflăm din Evanghelia de astăzi că acest om demonizat avea o putere fizică uriașă, neobișnuită, dar aceasta nu era puterea lui umană proprie, naturală, ci puterea demonilor care intraseră în el. De aceea se spune că, deși omul posedat era legat cu lanțuri și obezi, totuși el le sfărâma și pleca în pustie. Este inexplicabil din punct de vedere fizic cum poate un om singur să rupă lanțurile de fier sau obezile doar cu forța sa pur omenească. Încercarea comunității din cetatea Gherasa de a-l menține pe acest om între oameni nu a dat nici un rezultat. Dimpotrivă, omul chinuit de mulți demoni căuta însingurarea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viața lui era un chin; deși era viu, totuși el locuia printre cei morți, adică în morminte, fiind astfel mort din punct de vedere spiritual și social. Însă tocmai acest om torturat de mulți demoni și înstrăinat de oameni devine centrul iubirii milostive a Domnului Iisus Hristos”.
Valoarea infinită a sufletului, dincolo de orice bun material
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a lămurit de ce Mântuitorul a îngăduit ca demonii să intre în turma de porci, subliniind valoarea infinită a sufletului uman față de bunurile materiale trecătoare: „Mulți s-ar putea întreba: «de ce a îngăduit Domnul Iisus Hristos ca demonii să iasă din omul posedat și să intre în turma de porci, de ce a eliberat El un singur om și a lăsat să fie duși la pierzare o mulțime de porci?». Demonii au cerut să intre în turma de porci spre a nu fi trimiși în adâncul iadului, dar și pentru a arăta că, așa cum au pierit porcii acum în adâncul mării, tot așa vor pieri și demonii în adâncul iadului în ziua Judecății de apoi. În plus, considerăm că Domnul Iisus Hristos a permis demonilor să iasă din om și să intre în turma de porci și pentru a arăta că sufletul omului, creat după chipul lui Dumnezeu, are o valoare infinită care nu se poate compara cu nimic din lumea materială - nici cu prețul animalelor, nici cu prețul obiectelor, indiferent cât de mari, de multe și de scumpe ar fi acestea (...). Domnul Iisus Hristos a săvârșit minunea vindecării omului demonizat din ținutul Gherghesenilor pentru două motive: pentru că omul are valoare infinită, fiind chemat la viață veșnică în comuniune cu Dumnezeu Cel infinit și veșnic, și pentru că acești locuitori ai ținutului Gherghesenilor erau prea mult preocupați de comerțul cu porci, adică erau prea mult interesați de câștigul material și prea puțin de viața duhovnicească. Uneori, Dumnezeu, ca să ne ajute să căutăm mai mult câștigul spiritual al sufletului, permite unele pagube materiale. Nu înțelegem ușor de ce ni se întâmplă uneori să moară animale, să vină o furtună care ne dărâmă casa, inundații sau incendii care distrug într-o oră o agoniseală de o viață. Totuși, în această pedagogie a încercărilor sau a purtării de grijă pentru îndreptarea oamenilor, Dumnezeu Cel milostiv nu simte o plăcere în a-i pedepsi pe oameni, ci folosește mijloace mai aspre pentru a-i chema pe aceștia spre El, spre viața duhovnicească și spre mântuire”.
Un dascăl al recunoștinței, lăsat să propovăduiască printre ai săi
Totodată, Patriarhul României a explicat de ce Hristos nu l-a luat cu Sine pe omul vindecat, alegând în schimb să îl transforme într-un misionar statornic în propria sa comunitate: „Înainte ca Domnul Iisus să plece, omul pe care El l-a vindecat I-a cerut să-l ia cu Sine, să-I fie ucenic. Omul care trăia înainte ca un sălbatic și un înstrăinat, fiind violent și rău, deodată a devenit pașnic, șezând jos la picioarele lui Iisus, liniștit, și Îl ruga pe Iisus să-l ia cu Sine oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul, Vindecătorul și Mântuitorul său. Se simțea bine lângă Domnul Iisus pentru că a simțit puterea vindecătoare sau eliberatoare a iubirii Lui milostive. A dorit să fie ucenic al Domnului Iisus, să-L însoțească, pentru că nimeni nu l-a ajutat mai mult decât Cel ce l-a eliberat de mulți demoni. Însă Domnul Iisus nu-l ia pe acest om cu Sine, ci îi încredințează o altă lucrare, zicând: «Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu» (Luca 8, 39). Dacă Domnul Iisus îl lua cu Sine pe acest om vindecat sau eliberat de demoni, atunci nu-l mai cunoștea multă lume în alte cetăți. Doar în ținutul acela unde, înainte, el a pătimit mult și a fost violent cu oamenii, îl cunoștea foarte multă lume. Prin urmare, din acest om vindecat, Domnul Iisus face un misionar mărturisitor statornic, nu un călător care merge dintr-o cetate în alta”.
Să-L mărturisim și noi pe Dumnezeu, Cel milostiv și binefăcător
În cele din urmă, Părintele Patriarh Daniel a evidențiat chemarea de a deveni și noi misionari mărturisitori în comunitățile noastre, vestind tuturor binefacerile primite de la Dumnezeu: „Domnul Iisus Hristos ne încredințează tuturor misiunea recunoștinței față de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Evanghelia de astăzi ne învață să-L mărturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv și binefăcător și să-I aducem mulțumire prin rugăciune și prin fapte bune. De aceea, Sfânta Biserică, în cea mai înaltă și mai cuprinzătoare rugăciune a ei, în Sfânta Liturghie Euharistică, mulțumește lui Dumnezeu pentru «binefacerile cunoscute și necunoscute, arătate și nearătate, care s-au făcut nouă». În concluzie, înțelegem că acest om, cândva chinuit de demoni, dar apoi vindecat de Domnul Iisus, a devenit misionar mărturisitor al Domnului Hristos și un dascăl al recunoștinței pentru toți oamenii. Deci, Domnul Iisus ne cere ca și noi să fim misionari mărturisitori, acolo unde locuim, să binevestim iubirea Lui și să spunem tuturor cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu”.
.jpg)
