Ada Kaleh, insuliţa de sub ape

Pe 27 septembrie 1896 a avut loc ceremonia de inaugurare a canalului navigabil Porţile de Fier, după îndelungi şi costisitoare lucrări. S-a obţinut o rută deosebit de importantă pentru Europa pe care circulau mărfuri, dar a fost şi începutul unei dezvoltări fluviale care, la capătul ei, a însemnat distrugerea insuliţei Ada Kaleh, despre care vom detalia în continuare.

Insuliţa Ada Kaleh, o bijuterie a naturii, având circa 1,7 km lungime şi 500 de metri lăţime, a fost, de-a lungul istoriei, o zonă importantă din punct de vedere strategic, fiind disputată intens între puterile acelor timpuri – austro-ungari şi turci.

Insuliţa a fost locuită încă din perioada antică, fiind amintită chiar de părintele istoriei Herodot, care vorbea de Cyraunis în termenii următori „Lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică”. Atestarea documentară vine din vremea Cavalerilor Teutoni, în raportul cărora se vorbeşte, la 22 februarie 1430, despre Insula Saan, cu 216 oameni.

În anul 1689, austriecii au construit o fortăreaţă cu rol de apărare împotriva expansiunii Imperiului Otoman, iar în perioada următoare ocupaţia insuliţei Ada Kaleh s-a schimbat între cei doi mari actori militari şi politici ai vremii: austrieci şi turci. Prin Tratatul de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas turcilor, cu două întreruperi scurte, între anii 1789 și 1791.

La Congresul de pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a fost uitată şi a rămas posesiune turcă, dar aflată sub ocupație austro-ungară până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Cei mai mulţi locuitori ai insulei erau de origine turcă.

Insuliţa a fost acoperită de ape odată cu construirea lacului de acumulare de la Porţile de Fier. (Dan Cârlea)