Aditivi alimentari de evitat în sarcină
Alimentația mamei în lunile de sarcină este foarte importantă pentru sănătatea bebelușului, putând avea efecte nedorite pentru el chiar și la vârsta adultă. Este și cazul aditivilor alimentari din produsele pe care mama le consumă în timpul sarcinii.
Un studiu realizat de cercetători ai Institutului Pasteur și ai Institutului Național pentru Sănătate și Cercetări Medicale din Franța, publicat în revista Nature Communications, sugerează că anumiți emulsifianți utilizați inclusiv în anumite formule de lapte praf pentru bebeluși, cum ar fi carboximetil celuloza (E466) şi polisorbatul 80 (E433), pot modifica microbiota intestinală a nou-născuţilor, crescând riscul ca aceștia să devină obezi și să sufere de boli intestinale inflamatorii la vârsta adultă. (I.N.)