Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie şi Valeria

Aducerea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca, Episcopul Sinopei (†117). Sfântul Foca a fost fiul lui Pamfil şi al Mariei din cetatea Sinope. Din fragedă vârstă, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul  facerii de minuni, pe care l-a avut până la sfârşitul vieţii. A fost ales episcop al cetăţii Sinope. În această calitate a convertit pe mulţi păgâni la credinţa creştină. „Când a voit Dumnezeu să-l învrednicească de cununa Mucenicilor, i s-a vestit aceasta printr-o vedenie. Un porumbel a venit şi i-a aşezat pe cap o cunună, grăindu-i omeneşte şi zicând: «Pahar ţi s-a pregătit şi trebuie să-l bei». Aceasta s-a petrecut în zilele împăratului Traian (98-117), fiind tăiat cu sabia, iar trupul lui fiind ars în foc” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).

Sfântul Sfinţit Mucenic Apolinarie, Episcopul Ravenei (†75), s-a născut în Antiohia şi a fost ucenic al Sfântului Apostol Petru,  care l-a luat pe Apolinarie cu sine din Antiohia, apoi la Roma, unde l-a sfinţit episcop al Ravenei. Aici, Sfântul Apolinarie a intrat în casa soldatului roman Irineu, căruia i-a vindecat fiul de orbire. În urma acestei minuni, toţi cei din casa soldatului Irineu au devenit creştini.  El a vindecat-o şi pe soţia comandantului militar al cetăţii, botezând de asemenea şi toată casa lui şi, la rugămintea acestuia, a locuit în casa lui. Acolo,  Sfântul Apolinarie a făcut o mică biserică, în care a slujit şi a predicat timp de 12 ani.

„De multe ori, Sfântul Apolinarie a fost bătut, schingiuit şi prigonit de mai-marii şi bătrânii păgânilor, dar mâna lui Dumnezeu l-a apărat şi l-a mântuit întotdeauna. La urmă, a fost osândit la surghiun în Iliria. Corabia în care mergea spre Iliria a fost însă cuprinsă de o furtună şi a naufragiat, de pe ea pierind toţi în afară de Sfântul Apolinarie, trei clerici ai săi şi doi soldaţi, care, văzând minunea scăpării lor cu viaţă, au crezut în puterea Dumnezeului lui Apolinarie şi ­s-au botezat. Sfântul Apolinarie atunci a mers şi a vestit Evanghelia, coborând până la Dunăre. După aceea a mers în Tracia, unde, în pofida cumplitelor prigoane şi greutăţi, a predicat şi acolo Evanghelia Domnului. După trei ani de nevoinţe ale propovăduirii în Balcani, Sfântul Apolinarie a fost surghiunit înapoi în Italia. El s-a întors la Ravena, unde credincioşii s-au bucurat văzându-l că este viu. Auzind acestea, o necurată căpetenie şi sfătuitor al păgânilor i-a scris împăratului Vespasian (69-79) despre Apolinarie, acuzându-l pe Sfânt că este vrăjitor. Acest necurat bătrân ­l-a mai întrebat cu obrăznicie pe împărat dacă nu ar trebui ca mai-marii Ravenei să-l omoare pe Apolinarie, pentru că nu se închină zeilor lor. Împăratul a răspuns şi a zis că mai-marii nu trebuie să facă una ca aceasta, ci să-l îndemne pe bătrân să jertfească idolilor, iar dacă nu vrea, să-l izgonească din cetate. Păgânii însă l-au luat pe Sfântul Apolinarie şi l-au înjunghiat cu cuţitele, marele episcop primind, astfel, cununa muceniciei. Moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Apolinarie se află în biserica închinată lui din oraşul Ravena, în Italia” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).