Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România

Data: 20 Noiembrie 2009

Criticul Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), îşi va disputa şefia breslei cu alţi patru scriitori - Nicolae Breban, Ştefan Agopian, Dan Mircea Cipariu şi Constantin Stan -, la Conferinţa Naţională a USR, care va avea loc la 23 noiembrie, în sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Campania electorală din cadrul USR nu a fost lipsită de acuze şi dezbateri, cel mai aprig schimb de replici fiind între Ştefan Agopian şi Nicolae Manolescu. Alături de preşedintele USR vor fi aleşi vicepreşedinţii Uniunii, Comitetul Director, juriile şi comisiile Consiliului.

Ştefan Agopian, candidat la preşedinţia USR, a declarat, în programul său, că actualul preşedinte, Nicolae Manolescu, cheltuieşte iresponsabil banii USR, în timp ce Manolescu a susţinut că banii au fost cheltuiţi cu acordul comitetului de conducere USR din care face parte şi Agopian, conform Mediafax.

Duminică, în cadrul conferinţei, la care au drept de vot delegaţii aleşi la Adunările de filiale şi secţii, va fi prezentat raportul preşedintelui Nicolae Manolescu pe ultimii patru ani şi va fi ales preşedintele USR pe următorii patru ani.

Consiliul USR se va întruni a doua zi, urmând să aleagă vicepreşedinţii Uniunii, Comitetul Director, juriile şi comisiile Consiliului, conform Agerpres.

Programele celor cinci competitori, deşi diferite ca prezentare, se referă, în fapt, la deziderate actuale ale scriitorimii din România, legate, între altele, de redobândirea locului pe care Uniunea îl merită pe plan naţional, prin crearea unei noi imagini a breslei, astfel încât aceasta să fie adusă la imaginea Societăţii Scriitorilor Români, redefinirea raporturilor dintre USR şi stat etc.

Dacă Dan Mircea Cipariu vorbeşte în programul său mai ales despre proiectele sale de succes, iar Nicolae Breban şi-a expus, ca şi Nicolae Manolescu, un proiect neutru şi obiectiv, în perioada scursă de la anunţarea candidaturilor nu au lipsit atacurile la adresa actualului preşedinte al Uniunii, venite, în special de la Ştefan Agopian. Replica lui Nicolae Manolescu nu a întârziat să apară, preşedintele USR calificând acţiunea lui Agopian drept „iresponsabilă“.

Deşi a precizat, într-o conferinţă de presă, că nu candideză „împotriva domnilor Manolescu, Breban sau Agopian“, nici Constantin Stan nu s-a arătat mai îngăduitor cu Manolescu, fiind de părere că pentru un preşedinte al Uniunii este nevoie de mai mult decât de notorietate, conform Agerpres.

Societatea Scriitorilor Români (SSR) a fost creată în 1909 şi a funcţionat sub această denumire până în martie 1949. USR a apărut în 1949, prin fuziunea între SSR şi Societatea Autorilor Dramatici. În conformitate cu statutul său, USR este o asociaţie profesională de creatori, fără scop lucrativ sau patrimonial, de utilitate publică, având ca scop sprijinirea şi apărarea literaturii, a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor. Ea înfiinţează şi susţine edituri şi publicaţii, încurajează traduceri din şi în limba română, premiază creaţiile literare valoroase, pregăteşte şi promovează acte normative privind profesiunea de scriitor.

USR are 2.400 de membri, care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România şi în filiala Chişinău. În cadrul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, înfiinţată în martie 1972, şi care are 1.200 de membri, funcţionează şase secţii, după genurile literare, conform Agerpres.