Alimentaţia, esenţială în prevenirea cancerului

Data: 18 Iunie 2009

Potrivit prof. univ. dr. Constantin Ionescu Târgovişte, alimentaţia joacă un rol foarte important în prevenţia cancerului, la fel ca şi greutatea corpului. „Un rol important îl joacă şi procesarea alimentelor, care astăzi, din păcate, nu este totdeauna foarte sănătoasă. Industria foloseşte aditivi alimentari, coloranţi, conservanţi, îndulcitori, arome, stabilizatori, substanţe modificate genetic“, a precizat prof. dr. Ionescu Târgovişte, în cadrul Conferinţei Naţionale de Oncologie, cu tema: „Cancerul - de la pre-venţie la paleaţie“. Prelucrarea termică prelungită a alimentelor nu este indicată, întrucât duce la producerea unor compuşi chimici care provoacă modificări celulare. De asemenea, lipidele se asociază mai frecvent cu unele forme de cancer digestiv sau extra-digestiv. Între recomandările pentru o alimentaţie sănătoasă, se numără consumul redus de carne (nu mai mult de 70 de grame pe zi, de preferat la masa de prânz), consumul de legume şi fructe, lichide (în principal ceai sau apă simplă, fiind excluse orice fel de sucuri), chiar şi cele naturale, şi multă mişcare. Statisticile oficiale arată că, în 2008, în România erau înregistrate 355.000 de persoane care sufereau de cancer, anual adăugându-se alte 2.000 de cazuri.