Alimente pentru o dietă sănătoasă
Pesmetul adăugat la peşte şi la carne în timpul gătirii de soteuri conţine, de obicei, cantităţi mari de carbohidraţi, deoarece este preparat din făină albă sau integrală şi, uneori, chiar din germeni de grâu nutritivi. Migdalele măcinate reprezintă un înlocuitor mai bun pentru pesmet. Acestea conţin proteine, minerale, puţină grăsime şi doar o urmă de carbohidraţi. Mai mult, migdalele dau preparatului aromă şi substanţă. Un sfert de cană de făină obişnuită conţine 24 de grame de carbohidraţi, pe când un sfert de cană de migdale - doar şase grame.
Când faceţi sendvişuri cu o singură felie de pâine în loc de două, sunteţi scutit de aproximativ 80 de calorii şi, mai important, de 16 grame de carbohidraţi. Cu excepţia cazului în care vă luaţi sendvişul la pachet, e mai bine să vă faceţi şi să mâncaţi o tartină, deoarece are aceeaşi lungime şi lăţime ca obişnuita variantă cu două felii. Nu renunţaţi la pizza dumneavoastră favorită, ci numai la aluat. Chiar şi pizza din blat subţire poate conţine 10-15 grame de carbohidraţi în fiecare felie. Luaţi furculiţa şi bucuraţi-vă de ce este deasupra blatului, care are mult mai multă savoare. Aţi putea să mâncaţi chiar dublu dacă săriţi peste blat. Mâncărurile fibroase sunt o veritabilă atracţie. Pe lângă morcovi şi ţelină, încercaţi şi fasole verde şi chiar tulpini de sparanghel. Un fruct şi o felie sau două de brânză pot constitui o masă uşoară şi hrănitoare. Puteţi să mâncaţi carne de vită având conştiinţa împăcată. Carnea slabă constituie o doză nutritivă puternică, conţinând de trei ori mai mult fier, de şase ori mai mult zinc şi de opt ori mai multă vitamina B12 decât un piept de pui fără piele. Există multe motive bune pentru care să continuaţi să consumaţi şi grăsime, chiar dacă ţineţi regim. Consumul de grăsime duce la generarea celei mai mici cantităţi de insulină în organism. Înlocuirea grăsimii din regim cu carbohidraţi generează, de fapt, niveluri mai mari de insulină, acest lucru crescând nivelul de grăsime din organism şi putând duce la obezitate. Grăsimea elimină şi pofta de carbohidraţi, satisface foamea pe o perioadă mai lungă, şi, prin urmare, suntem mai puţin tentaţi să mâncăm. Câteva grame de grăsime pe zi vă pot scuti de sute de calorii în termeni de consum alimentar. Mâncaţi spanac de cel puţin trei ori pe săptămână, deoarece ajută la prevenirea cataractei şi a degenerării maculare. (sursa: www.topsanatate.ro)