Alte umbrele

În articolul de săptămâna trecută am răspuns întrebării unei cititoare în legătură cu paradoxul că numim umbrelă obiectul folosit, de regulă, pentru a ne proteja de… ploaie. Am amintit că, în română, termenul la care ne referim este împrumutat din franceză (ombrelle), dar modelat fonetic sub influenţa cuvântului umbră, moştenit din latină.

Deşi, pentru a numi obiectul în discuţie, au existat şi sinonime, creaţii pe teren românesc (ploier, cortel) sau împrumuturi din alte limbi, citate anterior, constatăm că termenul umbrelă s-a generalizat cu o utilizare în fond improprie din punct de vedere semantic şi am avansat ideea că faptul se datorează unui model sociocultural englezesc, care a intervenit într-o epocă a interesului pentru un confort propriu-zis: de la umbreluţa (de soare!) a cochetelor, la un obiect practic, utilizat de categorii mai largi de beneficiari. Printre aceştia, foarte numeroşi au fost, iniţial, pragmaticii locuitori ai arhipelagului britanic. Din italiană (ombrello) sau din franceză (ombrelle), cuvântul în discuţie a pătruns şi în engleză, dar, cel puţin în scris, iniţiala acestuia, umbrella, s-a resimţit, aşa cum susţin lexicografi englezi, de existenţa, în unele stiluri ale englezei literare, a împrumutului latinesc umbra şi a unor derivate de la acesta. Într-adevăr, faţă de popularele shade, shadow "umbră, răcoare", în stilul ştiinţific englezii folosesc termenul umbra pentru a denumi "conul de umbră, umbra totală într-o eclipsă", iar umbrage, folosit poetic, înseamnă "umbrire, întunecare". Aşadar, ca un proces de democratizare în materie de confort la nivel social mediu, în diferite ţări europene, faţă de eleganta umbreluţă (într-adevăr de soare) a doamnelor din înalta societate, prioritate a avut obiectul similar de protecţie împotriva ploii, deosebit de important mai ales în ploioasa Anglie. Pornind dinspre culturi materiale vest-europene, umbrela (de ploaie!) s-a asociat, şi la noi, în mod curent, cu anumite categorii sociale, funcţionarul de la oraş, preotul, învăţătorul sau medicul de ţară, dar a constituit un obiect însoţitor şi pentru alţii; un tablou al lui Theodor Pallady se intitulează Natură statică cu pălăria şi umbrela artistului, iar Nicolae Iorga este adesea descris ca purtând "aproape tot timpul costum de culoare închisă, cu croială demodată, o nelipsită umbrelă, chiar şi pe vreme frumoasă...". Însă, cel puţin până în epoca dintre cele două războaie mondiale, obiectul a fost chiar o marcă a unei distincţii moderate, raportabilă la patria purtătorilor obişnuiţi de umbrele de ploaie. Iar aceasta deoarece, la noi, nu fără influenţa viziunii franţuzeşti de a evalua aspectele ce pot fi caracterizate prin marca "à l'anglaise", chiar pentru indivizi din pături sociale suprapuse, idealul modei serioase masculine a fost cel englez, începând cu stofa englezească. Şi iată alte câteva mărturii lingvistice ale preţuirii, la un nivel mediu, cu privire la domeniul vestimentaţiei şi înfăţişării, din texte aparţinând unor scriitori: "un taior de lână engleză, spongioasă şi moale" (G. Călinescu); "îmbrăcat englezeşte" (Arghezi); "mustaţa tunsă englezeşte" (Călinescu; trăsătură observată şi de Rebreanu: "musteţile retezate englezeşte"). Au atras atenţia şi aspecte comportamentale ("Căpitanul zâmbi şi strânse englezeşte mâna lui Titu" - Rebreanu), ca să nu mai vorbim de trăsături generale atribuite etniei: calm, temperament flegmatic, umor englezesc şi altele. Nu, nu vrem să exagerăm, nu totul a fost văzut în roz; englezii par cel puţin excentrici, deci expresia a o şterge englezeşte ironizează nerespectarea unui anumit protocol, a o face pe englezul înseamnă "a te face că nu înţelegi, că nu ştii despre ce este vorba, ori ce se petrece". Dar, într-o asemenea atmosferă generală de atenţie şi de analiză, este posibil ca, la noi, moda umbrelei devenită de ploaie, ajutată şi de grafia numelui, să reprezinte o influenţă englezească.