Am citit, ne-a plăcut: „Pentru lumea ortodoxă, criza ecologică este una a secularizării forţate”

... Aşa cum era de aşteptat, BOR a fost intens prezentă pe toate canalele media cu ocazia întronizării noului Patriarh, fapt ce poate primi mai multe explicaţii. În trecutul foarte apropiat, mass-media a avut relaţii mai degrabă dificile cu Biserica, din cauza atracţiei unor episoade senzaţionale şi uşor manipulabile gen „Tanacu“. Acum, datele problemei s-au schimbat aproape în totalitate: cu excepţia unor derive legate de actul medical asigurat patriarhului Teoctist, comunicarea a decurs aproape normal. Atenţia acordată subiectului arată că, spre deosebire de Occident, Biserica Ortodoxă este un dat, o prezenţă prea importantă spre a fi trecută sub tăcere de media, fiind unul dintre actorii cei mai importanţi ai recompunerii democratice a ţării de după 1989. Un alt aspect legat de mass-media este că, pentru prima oară în istoria religioasă a României, aceasta a jucat un rol deloc neglijabil în viaţa internă a BOR. Mai exact, pe de o parte, au fost situaţii în care media a definit canonul a ceea ce este „religios corect“, devansând şi uneori chiar substituindu-se vocilor oficiale ale Bisericii. Pe de altă parte, în vremuri de schimbare, ca acestea, mass-media scăpată de sub control poate contribui la crearea imaginii unei Biserici divizate de lupte interne, ce se dispută steril, neglijând probleme fundamentale. La rândul său, Patriarhul Daniel manifestă o atitudine specială faţă de mass-media, în sensul că are deja în spate o lungă experienţă „liberală“ de deschidere, dublată de o atitudine „evanghelică“ şi misionară. Mass-media este o oportunitate, şi nu o ameninţare. O atitudine realistă, în cele din urmă, dar şi o extraordinară temă de reflecţie cu privire la adaptabilitatea religiilor, atunci când ştim că la începuturile radioului în România, aceeaşi Biserică Ortodoxă lansa atacuri violente la adresa ideii retransmisiei slujbei duminicale la radio. Un risc al mediatizării excesive a vieţii religioase este acela de a „destructura“ autentica viaţă religioasă, credinciosul simplu având tendinţa de a-şi construi universul religios prin intermediul a ceea ce-i livrează zilnic şi în exces mass-media. La aceasta se adaugă şi un alt risc pe termen mediu, acela al „vedetizării“ anumitor personaje-cheie din BOR - şi nimic nu uzează mai mult „imaginea“ decât mass-media. Se va ajunge oare la dilema pe care Occidentul catolic şi protestant a cunoscut-o deja? Să se încurajeze apariţiile publice ale episcopilor buni „comunicatori“, cu aplecare spre aspectul people, sau ale oamenilor care au doctrina şi ortodoxia în sânge, insensibili la compromisul impus de transmiterea mesajului religios către publicul larg?...

O întoarcere la realism? Patriarhul Daniel pare conştient de faptul că BOR se găseşte plasată în acest moment într-un context social dificil, instabil şi în schimbare. Mă refer în primul rând la emigraţia masivă ce depopulează satele şi oraşele foste „industriale“ (iar aici, experienţa de Mitropolit al Moldovei, regiunea cea mai atinsă de acest fenomen, este importantă), dar şi la pierderea treptată a ruralităţii. Exodul rural, îmbătrânirea accentuată a satelor, pierderea meseriilor tradiţionale, inclusiv a celei de ţăran, nu sunt deloc în avantajul religiei ortodoxe. Iar noi, românii, ne găsim abia la începutul unui lung drum spre secularizare, pe care Occidentul l-a cunoscut la începutul anilor â60. „Nu uităm faptul că mai toţi românii migranţi au nevoie de mai mult sprijin moral şi material pentru a-şi păstra identitatea şi demnitatea, dar şi pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioşii altor Biserici şi cu cetăţenii ţărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliţi definitiv“ - afirmă Patriarhul Daniel într-un discurs extrem de important pe plan simbolic, cel rostit la întronizarea sa. Un semnal ce arată percepţia migraţiei la adevărata sa importanţă - pentru a nu spune gravitate - în evoluţia viitoare a Bisericii. Din păcate, nu numai mass-media, ci chiar şi „analiştii“ preocupaţi de BOR şi de faptul religios contemporan nu dau semne că ar fi înţeles cu a-devărat ce dramatică schimbare va aduce, în numai câţiva ani, în Ortodoxie, exodul rural şi îmbătrânirea satelor, fapte ce nu au darul de a consolida deloc religia. Ecologia şi demersul ecologic sunt aspecte mai puţin cunoscute ale teologiei ortodoxe, din păcate. Poate părea surprinzător la prima vedere, dar bimilenara Ortodoxie ascunde un mesaj ecologic surprinzător de bine argumentat, în perfectă simfonie cu preocupările actuale legate de prezervarea mediului înconjurător. Pentru lumea ortodoxă, criza ecologică este una a secularizării forţate, a omului care a căutat să se substituie lui Dumnezeu ca stăpân deplin al naturii.

... Patriarhul Daniel declară din capul locului că este conştient de „provocarea majoră“, la adresa Bisericii, numită secularizare, fiind vorba mai exact de o „societate ce se construieşte din ce în ce mai mult fără referinţă la Dumnezeu, fără referinţă la valorile religioase“ (interviu la Radio România în 13 septembrie 2007). În Occident, realitatea de pe teren a demonstrat că teologii preocupaţi de secularizare se dovedesc incapabili să găsească noi forme de expresie, adaptate timpului nostru, care să „salveze“ (cu ghilimele) Biserica-instituţie şi Biserica-credinţă. Va fi oare Ortodoxia o excepţie de la regulă, va scăpa ea de ruloul compresor al secularizării? Ceea ce este însă sigur este că noul nostru Patriarh stăpâneşte atât discursul catolic asupra secularizării (construcţia lumii moderne fără Dumnezeu şi riscurile de rigoare), cât şi pe cel protestant (secularizarea nu este arătată cu degetul şi demonizată, ci chiar i se descoperă anumite „virtuţi“, cum ar fi o credinţă trăită, angajată, diferită de cea pur formală). Răspunsul ortodox la aceste probleme încă se mai caută, dar noul început pare a fi mai degrabă optimist. (Mirel Bănică, „Ordinea priorităţilor“, DILEMA VECHE, nr.192)