„Am desenat pentru copii, sunt un om fericit!“
Octavia Ţarălungă a dat viaţă poveştilor copilăriei românilor. Ajunsă la vârsta de 80 de ani, are un suflet de copil din care izvorăşte o dragoste nemăsurată faţă de copii. Doar aşa a realizat nenumărate ilustraţii de carte, litografii şi grafică de şevalet. O parte din opera cunoscutei graficiene este expusă, până pe 11 septembrie, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti în Galeria Artelor.
Pe Octavia Ţarălungă am cunoscut-o în primăvară la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Griviţa din Capitală, unde susţine, la subsolul bisericii, în fiecare sâmbătă un cerc de desen pentru copii. I-am vizitat zilele acestea expoziţia de la Cercul Militar. Ne-a întâmpinat din mijlocul lucărilor care, spune ea, reprezintă retrospectiva celor şase decenii de activitate. „Meseria mea a fost ilustratoare de cărţi. Eu am fost studenta lui Jules Perahim la Institutul de Arte Plastice. Acesta, când ne-a împărţit în anul 6 subiectele pentru diplomă, le-a dat altor colegi tot felul de scriitori mari, dar când s-a uitat la mine, mi-a spus: „Ţarălungă, tu o să faci Nicuţă Tănase, «M-am făcut băiat mare»“. Bineînţeles că am plâns, pentru că era diferenţă mare faţă de ceea ce primiseră ceilalţi. Dar când singura lucrare de diplomă cumpărată la Festivalul Tineretului de la Varşovia a fost a mea, m-am liniştit. Aşa că am pornit-o cu dreptul. Asta a fost tinereţea mea.
Perahim a văzut că sunt uşor copilăroasă. Şi aşa am rămas. Dacă el ar trăi acum, s-ar bucura tare mult“.
Am întrebat-o cum vrea să o prezentăm cititorilor, iar răspunsul a fost spontan: „Ţarălungă este o mare, mare iubitoare de copii. Eu de aici încep, pentru că eu fără copii nu pot. Dacă cineva ar fi avut ideea să mă ducă la un azil de bătrâni, Ţarălungă murea de mult. Pe când aşa, cu copiii, sunt absolut fericită. Şi, când părintele Lică Lepădatu, care este parohul bisericii noastre «Sfântul Gheorghe» din Griviţa, mi-a propus să fac desen cu copiii, m-am bucurat tare mult. Când mă duc, de multe ori sunt foarte obosită, dar după ce fac desen cu ei, vin parcă zburdând. Sunt atât de fericită! Şi-i mulţumesc părintelui pentru că parcă am întinerit sufleteşte“.
Cu adevărat, Octavia Ţarălungă are un suflet de copil, mereu zâmbitoare, plină de energie, aducând celor din jurul ei o fărâmă din copilăria de mult apusă. „Dumnezeu mi-a dăruit acest har de a iubi teribil de mult copiii. Eu n-am avut copii, dar am vrut să am, de aceea am iubit alţi copii. Nu mi-a fost greu deloc, pentru că sunt extraordinari, ei sunt prietenii mei. Eu îi iubesc pentru sinceritatea lor, pentru puritatea lor sufletească. Sunt alături de mine tot timpul, copiii sunt sufletul meu, asta pot să spun. Toată viaţa am făcut ilustraţii pentru copii, din dragoste pentru copii. Sunt un om fericit!“
Şi fericirea şi-a arătat-o cel mai bine în ilustraţiile din cărţi precum „Pygmalion“ de G.B. Shaw, „Cele patru păsări ale zilei“ de Florin Costinescu, „Tartarin de Tarascon“ de Alphonse Daudet, „Pădure împărat“ de Gheorghe Onea, „La ceas de mirări“ de George Chirilă, „Proză“ de Mihai Eminescu. O parte din aceste cărţi sunt expuse în expoziţia ce se află pe simeze în această perioadă.
A ţinut morţiş să ne spună cum a fost „povestea“ cu „Isprăvile lui Guguţă“ scrisă de basarabeanul Spiridon Vanghelie. „Noi doi ne-am întâlnit abia după ce s-a publicat cartea, când m-am dus în Basarabia. M-au primit într-o minune de local, unde am avut o expoziţie. Atunci am aflat că Spiridon Vanghelie s-a îndrăgostit de aceste ilustraţii, încât, atunci când a primit cartea de la Bucureşti, a stat toată noaptea cu lumina aprinsă şi nu s-a mai săturat să se uite la ele. Mi-a mulţumit că l-am făcut pe acest Guguţă român, că l-am îmbrăcat româneşte. Atât de mult s-a bucurat… Foarte multe lucruri ţin cu bucurie în suflet datorită acestor autori ai mei, mai ales de la Spiridon Vanghelie, care mi-a rămas în suflet“.
Cu un creion şi un caiet la uşa Raiului
Aceasta va fi ultima expoziţie, spune cu părere de rău Octavia Ţarălungă. „Sunt în vârstă şi cu siguranţă nu o să mai iau altă carte. Nimeni nu mai dă lui Ţarălungă să ilustreze cărţi pentru copii, pentru că ei nu mai citesc. Sunt foarte puţini cei care citesc, acum sunt atraşi de ceea ce văd pe ecran. Editurile nu mai atrag autori, care la rândul lor atrăgeau ilustratori. Scriitorii mă chemau, nu editurile. Dacă îmi plăcea textul şi era pe măsura sufletului meu, acceptam. Aşa am ilustrat zeci şi zeci de cărţi. N-aş fi vrut să am acum 20-30 de ani, probabil aş fi fost obligată să-mi iau tot felul de aparate, să apăs pe butoane, nu făceam cu plăcere desenele în acest fel. N-aş fi fost fericită, dacă sufletul meu este acesta, n-are nici un rost să mă transform în altceva. Eu aşa o să rămân până când mor. Sunt foarte apropiată şi foarte caldă faţă de copii şi ei simt lucrul acesta. Şi atât timp cât simt ei, îmi transmit şi mie, nu ştiu ce îmi transmit, dar în momentul când vin la ei la biserică sunt alt om, parcă zbor pur şi simplu, atât de bine mă simt“.
Din dragoste pentru copii şi pentru artă, artista nu vrea să renunţe aşa uşor la întâlnirea cu cei mici, va ţine un cerc literar, un cerc de cultură la ea acasă, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. „O întâlnire cu oamenii care scriu poezie, cântă, desenează şi pictează, un fel de cenaclu literar la Ţarălungă acasă. Cine vrea să vină la mine să arate ce ştie să facă - eu voi fi foarte fericită. Vreau să fie ceva deschis şi cu multă dragoste pentru oameni. Dar Ţarălungă nu se opreşte aici, voi face lucrări în continuare“, ne-a mai spus artista.
Care este locul lui Dumnezeu în viaţa Octaviei Ţarălungă? „În fiecare zi, în atelierul meu, mă rog şi spun: «Mai ţine-mă, Doamne, că sunt tare fericită!». N-am spus niciodată că nu sunt fericită. Dar când va vrea Dumnezeu să spună «Stop, Ţarălungă», atunci n-am ce face, sunt de acord cu ce vrea Dumnezeu. Mă rog lui Dumnezeu să nu mă pedepsească pentru cine ştie ce vină, ci să mă ia dincolo. Dar niciodată nu ştim fiecare dintre noi ce ne aşteaptă şi cum va fi sfârşitul. Am o poezie pe care am scris-o şi în care spun: «Dacă eu nu sunt, Doamne, aşa cum ai vrut să fiu,/ lasă-mă la uşa Raiului cu un creion şi un caiet/ ca să-i desenez pe cei ce intră în Rai./ Cel puţin atât, Doamne».“