Analize medicale: Testarea factorului reumatoid ajută la diagnosticul poliartritei

Data: 18 Iunie 2008

Factorul reumatoid este de natură globulinică şi aparţine imunoglobulinelor de tip M. Prezenţa acestei imuno-macroglobuline conferă serului bolnavilor de poliartrită reumatoidă proprietatea de a se comporta ca şi cum ar conţine un anticorp faţă de imunoglobulina G umană sau animală. Valorile normale ale factorului reumatoid, după vârsta de 17 ani, trebuie să fie mai mici de 14 UI/ml. Evidenţierea factorului reumatoid survine în următoarele boli:

- poliartrită reumatoidă; - tumori maligne (cancere cu diverse localizări, hemopatii maligne); - boli infecto-contagioase (hepatită virală acută, sifilis, tuberculoză); - boli ale aparatului respirator (astm bronşic, bronşite cronice acutizate, fibroză pulmonară). (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti - www.focuslab.ro)