Analize medicale: Testul INR, util în monitorizarea tratamentului cu anticoagulante
Testul INR este un test calculat din testul PT (timpul de protrombină). PT reprezintă o măsură a vitezei de coagulare a sângelui. Pentru determinarea PT, proba de sânge se amestecă cu un reactiv care determină coagularea sâgelui. Rezultatul PT se exprimă în secunde şi reprezintă timpul de coagulare. Din cauza diferitelor tipuri de reactivi care pot fi folosiţi, rezultatele obţinute cu reactivi diferiţi nu pot fi comparate direct între ele. Pentru a ţine seama de varietatea reactivilor, rezultatele trebuie să fie transformate într-o unitate de măsură standard, care să nu depindă de reactivul folosit. Această unitate standard se numeşte unitate INR (International Normalized Ratio).
La persoanele care nu sunt în tratament cu anticoagulante, valorile INR sunt aproximativ 1. Cu cât este mai mare valoarea INR, coagularea se realizează mai greu, şi invers. La persoanele care sunt în tratament cu anticoagulante, clinicianul monitorizează valorile INR pentru stabilirea dozei de tratament. Valorile cele mai uzuale ale INR pentru o persoana în tratament sunt între 2 şi 4. (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti - www.focuslab.ro)