Analize medicale: Un nivel ridicat de beta2-M poate indica prezenţa metastazelor
Beta 2-Microglobulina (b2-M) este un marker tumoral important. Markerii tumorali sunt substanţe care pot fi produse de către tumoră sau care apar ca răspuns al organismului faţă de aceste antigene. Deşi numărul lor este mare şi există tehnici abordabile în practica medicală, rolul lor în diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales în stadiile precoce ale neoplaziilor.
Noţiunea de marker tumoral a fost introdusă în limbajul medical ca reprezentând substanţe sau molecule a căror apariţie şi acumulare să fie asociată cu apariţia şi dezvoltarea tumorilor maligne. Markerii tumorali sunt substanţe care pot fi detectate în cantităţi mai mari decât normalul în sânge, urină sau ţesuturile organismului, la persoanele cu anumite tipuri de cancer. Markerii tumorali sunt produşi fie de tumora însăşi, fie de organism, ca răspuns la prezenţa tumorii maligne sau în anumite afecţiuni benigne necanceroase. Markerii tumorali, implicit beta 2-microglobulina, trebuie să îndeplinească o serie de criterii care să facă acest test (de determinare a markerului) viabil. Printre caracteristicile principale ale unui marker tumoral ar trebui să fie: - acurateţe 100% în diferenţierea între celulele normale şi cele canceroase ale organismului; - capacitatea de a depista toate tumorile pacientului în stadii incipiente; - corelaţie directă între valoarea markerului şi stadiul bolii; - valoare prognostică. Niveluri crescute ale b2-M, determinate preoperator, au fost asociate cu recidive locale sau metastaze precoce, faţă de cazurile cu niveluri moderate. Postoperator, persistenţa unor niveluri crescute are semnificaţia neextirpării în întregime a tumorii sau prezenţa metastazelor. În boli limfoproliferative (mielom multiplu, limfom cu celule B, leucemie limfatică cronică), b2-M se găseşte, frecvent, crescută. (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucuresti - www.focuslab.ro)