Analize medicale: Valorile normale ale imunoglobulinei G - IgG
Este o glicoproteină cu funcţie de anticorp. În sânge există cinci tipuri de imunoglobuline: IgG, IgA, IgM, IgE şi IgD. Dintre cele cinci, doar valorile primelor trei sunt relevante pentru imunogramă. Imunoglobulinele se formează în plasma celulelor, atunci când în organism apare o substanţă străină (numită antigen). IgM sunt primele imunoglobuline secretate, atunci când organismul este invadat de un antigen. IgG se sintetizează după IgM. IgG este singura imunoglobulină care traversează placenta, asigurând astfel protecţia fătului şi nou-născutului în primele luni de viaţă. Funcţia esenţială a IgG constă în neutralizarea toxinelor bacteriene. Valori normale: 800-2000 mg/dl IgG (100-250 UI/ml IgG). (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti - www.focuslab.ro)