Apocalipsa
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 475-476
„Pe cei ce stau în întuneric și în umbra morții (Luca 1, 79), pe aceștia îi cheamă să vină la Domnul și să se apropie de razele dumnezeirii Lui, pentru ca, prin această apropiere, fiind luminați de adevăr, să primească întru sine, prin har, strălucirea Lui. După cum lumina aceasta sensibilă nu răsare pentru toți la fel, ci numai pentru cei care au ochi și sunt treji și care se pot bucura fără nicio piedică de sosirea soarelui, tot așa și Soarele dreptății (Maleahi 3, 20), Lumina adevărată, Care luminează pe tot omul ce vine în lume (Ioan 1, 9), nu hărăzește tuturor strălucirea Lui, ci numai celor care duc o viață vrednică de El.
(...)Fericit este acela care, în ziua Dreptei Judecăți a lui Dumnezeu, când va veni Domnul să lumineze cele ascunse ale întunericului și să vădească gândurile inimilor (I Corinteni 4, 5), va îndrăzni să stea sub lumina aceea a cercetării și va pleca fără să fie rușinat, pentru că are conștiința nepătată de fapte rele. Cei care au făcut fapte rele vor învia spre ocară și rușinare, pentru că văd în ei înșiși rușinea și urmele păcatelor. Și poate că rușinea este mai înspăimântătoare decât întunericul și decât focul cel veșnic în care au să locuiască veșnic păcătoșii, având necontenit în fața ochilor urmele păcatului [săvârșit] în trup, urme care rămân pururea în amintirea sufletului lor, ca o vopsea ce nu se poate șterge. Puțini vor fi aceia care, apropiindu-se de lumina cea adevărată și dezvăluindu-li-se [faptele], vor putea să plece de acolo, după descoperirea celor ascunse, cu fețele nefăcute de rușine.”
(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)