„Apostolii dragostei dumnezeieşti“ de la Gura Ocniţei
Nici nu bănuiam că la numai 11 kilometri de Târgovişte, la Gura Ocniţei din judeţul Dâmboviţa, se zbate într-un prezent falimentat şi alienat de sărăcie şi boli o lume cosmopolită, cu un trecut fabulos, considerată cândva „Perla Dâmboviţei“. Aici, în acest pustiu al deznădejdii, slujitorii Altarului, câţiva profesori şi mai mulţi inimoşi credincioşi lucrează într-un sublim efort ziditor să ne arate nouă, celor indiferenţi, chipul lui Hristos Domnul, care străluceşte în toţi aceia pe care ei îi îngrijesc.
Am ajuns la Gura Ocniţei într-o dimineaţă mohorâtă de toamnă nedecisă, fiind întâmpinaţi pe scările monumentalei biserici din sat de către părintele profesor Alin Marian Pleşa, care slujeşte în această parohie alături de părintele paroh Marian Popescu. Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae“, ridicată între 1933 şi 1942 cu fonduri provenite din redevenţele societăţilor petroliere străine care activau odinioară în zonă, impresionează prin dimensiunile ei şi prin frumuseţea picturii realizate de Dimitrie Belizarie, acelaşi care a pictat şi Catedrala Patriarhală. Lor li se adaugă catapeteasma din stejar masiv, reper sculptural reprezentativ al meşterilor Atelierelor Patriarhiei. Astăzi, în această parohie îmbătrânită, cu tinerii răzleţiţi de nevoi în toate direcţiile, vreo 900 de familii, dintre care 300 de rromi, trăiesc, în mare parte, la limita de jos a existenţei. Petrolul şi sarea, care au adunat aici de-a lungul timpului o lume amestecată, au secătuit, iar vremurile au aşternut peste aşezare mantia cernită a sărăciei. Doar câteva familii vechi şi case mai amintesc de lumea cosmopolită a perioadei interbelice, când la Gura Ocniţei francezi, belgieni, englezi, olandezi, evrei, nemţi, italieni sau români care lucrau la schela de petrol, la fabrica de cărămidă, se întâlneau la ceaiul de la ora 5:00, îşi adresau saluturi ca pe Champs Élisées, luau masa la Ploieşti, unde se deplasau în trăsuri şi şarete proprii, sau stăteau în faţa şemineelor răsfoind volume rare şi publicaţiile vremii, păstrate cu grijă în biblioteci personale.
A fi tu însuţi
Acum, la Gura Ocniţei, ca să supravieţuieşti, trebuie să fii tu însuţi. Adică să descoperi în tine şi în semeni chipul lui Hristos.
„Monumentalitatea bisericii şi realitatea prezentului te obligă aici la un anumit fel de slujire. Aceea de a fi prezent mai mult în mijlocul oamenilor. Ca preot, trebuie să fii tu însuţi la un anumit nivel duhovnicesc. Noi, de când slujim aici, miercurea, vinerea şi în ajunul marilor sărbători, facem Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului, Sfântul Maslu, Vecernia. În fiecare duminică, după slujbă, desfăşurăm în cadrul proiectului «Hristos împărtăşit copiilor», alături de Irina Ciobanu, profesoara de religie a şcolii cu care avem încheiat un parteneriat educaţional, o intensă activitate catehetică, la care participă între 20 şi 30 de copii. De asemenea, cu adulţii, am demarat proiectul «The Way» (Calea), în fiecare miercuri, după slujba Acatistului“, ne mărturiseşte părintele profesor Alin Marian Pleşa, adăugând că „astfel devii şi tu cumva mai frumos, în sens duhovnicesc“.
La Gura Ocniţei au rămas foarte puţini tineri. Pentru ei, biserica organizează pelerinaje, a deschis o bibliotecă în cafasul bisericii, îi antrenează în proiectele ei şi încearcă să-i ţină aproape de comunitate.
Descoperirea chipului Lui
O latură a activităţii în care se implică biserica este cea a asistenţei sociale, despre care părinţii de la Gura Ocniţei nu vorbesc prea multe. Nu dintr-o falsă smerenie, ci mai degrabă pentru că despre lucrarea prin care se descoperă chipul lui Hristos în fiecare dintre cei aflaţi în nevoi vorbesc mai convingător faptele. Şi ele nu sunt puţine. Astfel, aici, biserica se implică în îngrijirea celor peste 30 de asistaţi social, de toate vârstele, care locuiesc în Centrul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei“, cărora le asigură hrană, îmbrăcăminte etc. „Aici trăiesc tineri de peste 18 ani, care provin de la casele de copii şi nu numai. Pentru ei, spre exemplu, în fiecare sâmbătă, credincioşii organizează parastasele aici. Bunele noastre relaţii de parteneriat cu firme din Capitală ne asigură ajutoarele necesare. Avem, de asemenea, un bun parteneriat cu grădiniţele din Târgovişte, care donează hăinuţe, jucării pentru copiii asistaţi. În fosta colonie muncitorească Ochiuri, avem un spital de bolnavi neuropsihic, cărora, împreună cu părintele de acolo, le acordăm asistenţa duhovnicească necesară şi ajutor alimentar. Mai avem şi sanatoriul de la Moreni, în care trăiesc vreo 70 de copii cu deficienţe locomotorii, pe care noi îi împărtăşim şi cărora le ducem şi lor ajutoare, împreună cu copiii cuprinşi în programele noastre de cateheză şi cu alţi credincioşi din parohie. Dar nu numai noi ne implicăm în aceste activităţi, ci şi preoţii din parohiile vecine, Răzvad, «Sfântul Nifon» din Târgovişte şi Bălenii Sârbi, cu care colaborăm şi ne susţinem constant şi reciproc, colectăm împreună fonduri, alimente, îmbrăcăminte şi jucării şi le ducem acolo unde este nevoia mai stringentă“, ne mai spune părintele.
A dărui necondiţionat iubire
Am părăsit această parohie din Protopopiatul Târgovişte Nord al Arhiepiscopiei Târgoviştei impresionaţi de efortul aproape anonim al acestor preoţi şi credincioşi care lucrează pentru a-i face pe toţi fericiţi, în sensul definit de Sfântul Maxim Mărturisitorul care spune: „Fericit este omul care poate să iubească pe tot omul la fel“. Şi, gândindu-ne noi la un cuvânt de încheiere a acestui material, ne-au venit în minte aprecierile Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, care într-un mesaj din 2012 adresat Centrului de Servicii Comunitare „Sfântul Apostol Andrei“ din Gura Ocniţei spunea: „Părinte bun şi iubitor, Tatăl ceresc dăruieşte iubirea Sa necondiţionată şi vindecătoare, mai ales prin lucrarea acelor inimoşi credincioşi care susţin speranţa, necesităţile şi existenţa cotidiană a celor suferinzi şi devin, astfel, apostoli ai dragostei dumnezeieşti“. Întocmai i-am perceput şi noi pe cei care se nevoiesc aici în tăcere: ca pe nişte apostoli ai dragostei dumnezeieşti.