Ortodoxie românească pe Riviera Franceză: biserica din Nisa

Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile, speranța și mormintele părinților. Îi aștepta un viitor incert, un anonimat chinuitor, greu de învins, o viață împărțită între munca grea din fabrică, seri la televizor și nopți nedormite, cu visuri sporadice unde reveneau fantomatic clipele însorite ale duminicilor de vară petrecute în sat alături de toți cei dragi, cei care mai apăreau, straniu, doar în vis.

Dar a fost și mai rău. Autogara a fost înlocuită cu aeroportul, orașul din România cu cel din străinătate. Acum până și limba vorbită la televizor era necunoscută, amenin­țătoare, fără noimă. În străinătate se supraviețuia, doar atât, se trăia din reflex. De ce oare?

L-am cunoscut pe părintele ­Radu Totelecan acum 22 de ani. Era preot tânăr la Mulhouse. În fiecare duminică, împreună cu soția lui și trei prieteni de nădejde urcau dealul care ducea de la gară către capela unui spital, unde avea voie să săvârșească Sfânta Liturghie. Cărau totul cu spatele. Icoane, cărți, cădelniță. Părintele Radu slujea la Altar și soția lui, Simona, apreciată solistă la opera din Strasbourg, dădea răspunsurile la strană. Oamenii, românii din zonă au început să vină. Preotul catolic care slujea la capelă se mira de faptul că într-o singură duminică părintele Radu împărtășea mai mulți copii decât reușea el să împărtășească într-un an. Lucrurile s-au așezat. Noi veneam de la Freiburg, din Germania, fascinați de energia părintelui Radu și a Simonei. Ei formaseră o comunitate de prieteni, de credincioși bucuroși să fie duminica împreună. Capela era mica noastră Românie.

Au plecat cu rugăciunea pe buze și în inimă

Apoi, părintele Radu a fost trimis la Nisa. Cei doi și-au împachetat tot ce aveau, au plecat cu rugăciunea pe buze și în inimă. Împreună cu mama, ne-am dus la scurt timp după aceea să-i vedem, să-i încurajăm. Să nu fie­ singuri. Găsiseră o capelă mică, chiar foarte mică, veneau puțini oameni, deși se știa că la Nisa sunt mulți români...

Au trecut mai bine de 20 de ani. Pe un teren frumos, înconjurat de chiparoși, măslini şi portocali se înalţă turlele bisericii. Sunt ca un arc care aduc cerul pe pământ și dau slavă Domnului pentru minunea înfăptuită. Părintele Radu, la fel de înalt, acum cu ochelari, cu primele fire albe de păr, este peste tot pe șantier. Constructorii, toți vorbesc românește, îl ascultă cu atenție. Au încredere în preotul lor, devenit șef de șantier. Este agitație, oamenii se grăbesc, dar fără a fi stresați. La prânz, toată lumea mănâncă împreună. Se râde, se spun povești, se vede cum speranțele devin realitate. Biserica e aproape gata.

Părintele Radu, cu vocație de apostol

Am fost anul acesta de Sfintele Paști la Nisa. În Săptămâna Mare s-a ținut tot tipicul, în fiecare zi. Am început să citesc din Cartea Apostolilor, fiindcă aici, în acești oameni, am simțit că textul biblic a devenit realitate, pe care o văd cu ochii mei. Părintele Radu, cu vocație de apostol, a găsit bărbații vrednici care să-l însoțească la Sfântul Altar. Oameni pe care i-am cunoscut de mult, acum mai bine de 10 ani, sunt acum diaconi sau preoți. Toți absolvenți de teologie, deși au toți meserii serioase, sunt bine ancorați în viață, cu familii și ani de muncă la activ. Simona, acum solistă la Nisa, conduce corul. Fiul lor, Ioan, e student la medicină. Comunitatea e atât de mare, de puternică și de vie încât Sfântul Apostol Pavel, dacă ar trăi astăzi, le-ar fi scris cu siguranță o epistolă, lăudându-i și binecuvântându-i. Am prins curaj în aceste zile de Sfintele Paști. Românii sunt aici la adăpost, nu în voia Domnului, ci cu voia Domnului. Ei pășesc drepți și mândri în viața lor nouă, cu speranțe, încercări, dar și împliniri. Plecarea de acasă se lasă stăpânită, este acceptabilă, Dumnezeu este cu noi. După o ploaie de primăvară, a pornit din turnul bisericii către infinitul albastru al mării un curcubeu uriaș. Am înțeles atunci. Am găsit o carte nouă, al unui nou apostol și al oamenilor din jurul lui care fac ca minunea să fie reală. Văzută de toți și împlinită de toți românii de la Nisa, care știu că a crede în Dumnezeu înseamnă a face binele oriunde ar fi.

Părinte Radu, tu stai mărturie că apostolii sunt mereu printre noi. Așa să ne ajute Dumnezeu!