Arătarea slavei dumnezeieşti pentru schimbarea noastră

Praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului este pentru Biserica Ortodoxă praznicul bucuriei şi al încrederii în biruinţa lui Dumnezeu, praznicul luminii izvorâte din adâncul slavei dumnezeieşti. Despre importanţa acestui eveniment din istoria mântuirii, despre tema vederii lui Dumnezeu şi despre lumina slavei dumnezeieşti ne vorbeşte părintele profesor Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti.

Ce înţeles are acest eveniment pentru Sfinţii Apostoli şi pentru noi, creştinii de astăzi? Praznicul Schimbării la Faţă este sărbătorit de Biserică pentru un fapt cu adânci semnificaţii. Pe muntele Taborului din Galileea, Mântuitorul în prezenţa a trei dintre cei mai aleşi Apostoli ai Săi îşi arată dumnezeirea, atât cât puteau ei cuprinde. Hristos şi-a arătat slava Sa sau lumina în care este sălăşluit Dumnezeu din veşnicie. Era nevoie să Îşi arate dumnezeirea Sa pentru a-i îmbărbăta pe Sfinţii Apostoli în faţa Sfintelor Sale pătimiri, care erau foarte aproape. Prin acest Praznic ne întărim credinţa privind la dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă Îl vedem nu numai ca Fiu al Omului, ci şi ca Fiu al lui Dumnezeu, care are vremurile sub stăpânirea Sa şi istoria întreagă, atunci ne încredinţăm că jertfa lui este de bunăvoie. Mântuitorul Iisus Hristos a venit să Îşi asume păcatele noastre şi să se jertfească, de aceea i-a încredinţat pe Apostoli că este Dumnezeu adevărat. Nu numai El i-a încredinţat prin arătarea slavei Sale pentru câteva clipe, ci i-a încredinţat pe cei trei Apostoli şi Dumnezeu-Tatăl Însuşi, prin glasul care mai răsunase o dată în istorie, la Botezul Mântuitorului. Acum se adaugă: "Pe Acesta să-L ascultaţi". Este un îndemn direct dat Sfinţilor Apostoli, ca să vadă în Iisus nu numai pe Fiul Omului, ci şi pe Fiul lui Dumnezeu. Dacă vor asculta de El, vor putea fi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos Însuşi, dar şi ai Preasfintei Treimi. Aici avem şi revelarea Sfintei Treimi. Sfântul Duh vine sub forma norului, care a umbrit muntele Taborului şi a cuprins şi pe Apostoli, într-un chip anticipativ. O anticipare nu numai a Învierii, ca preaslăvire, ci şi o anticipare a Cincizecimii, când Duhul Sfânt se va coborî sub o a treia formă, cea a limbilor de foc peste Apostoli, întemeind Biserica. Aici pe Tabor avem icoana întregii Biserici. Sunt prezenţi Sfânta Treime, Sfinţii Prooroci, reprezentaţi prin Moise şi Ilie, şi Sfinţii Apostoli. Este prezentă Biserica pe care Hristos o întemeiază prin jertfa Sa şi prin trimiterea Sfântului Duh peste Apostoli. Lumina din adâncul slavei dumnezeieşti Ce fel de lumină este cea de care au fost învăluiţi cei trei Apostoli? Icoana praznicului este o reprezentaţie a Bisericii în care sunt întâlnite toate elementele istorice, care atestă viaţa Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ, dar sunt semnificate şi elementele revelaţiei supranaturale divine. Este o chintesenţă a întregii istorii a mântuirii, care începe cu Legea Veche şi se desăvârşeşte în Legea Nouă, Legea harului. Cei trei Apostoli au fost învăluiţi de o lumină necreată, de harul dumnezeiesc, har care vine din adâncul Fiinţei divine şi ni se împărtăşeşte nouă de Duhul Sfânt trimis de Tatăl prin Fiul. Este "lumina cea neînserată" care descoperă pe Iisus Hristos, este lumina ca acoperământ sau ca manifestare a slavei Sale. Nu este vorba despre lumina creată, ci despre lumina necreată, venită din interiorul Fiinţei dumnezeieşti, de unde ţâşnea ca un izvor. Este viaţă din viaţa Sfintei Treimi, este harul care pe noi ne face să ne schimbăm viaţal. Este lumina care ne hrăneşte nouă sufletul, este hrana veşnică, este lumina zilei a opta. În Schimbarea la Faţă vedem mai multe etape de descoperire a dumnezeirii. Este descoperirea Preasfintei Treimi, este descoperirea stării de după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos şi descoperirea zilei a opta, ziua în care cei Sfinţi şi drepţi vor fi îmbrăcaţi în aceeaşi lumină a lui Hristos. Noi ne împărtăşim tainic de această lumină în Sfânta Biserică, începând cu botezul nostru şi continuând cu mirungerea, cu Sfânta Euharistie. Această lumină se sălăşluieşte în chip nevăzut şi în celelalte taine, de aceea, noi, dacă ne va învrednici Dumnezeu să păşim în Împărăţia lui Dumnezeu, vom descoperi sufletul nostru mântuit, înveşmântat în lumina aceasta a harului. Întreaga istorie a mântuirii este reflectată sau condensată în icoana Praznicului Schimbării la Faţă. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre vederea lui Dumnezeu, ca temă fundamentală pentru întreaga teologie, în special pentru reflecţia Părinţilor Bisericii asupra deosebirii dintre Fiinţa inaccesibilă a lui Dumnezeu şi energia Sa. Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, în vederea atingerii asemănării, doreşte să-L cunoască pe Dumnezeu. Vederea lui Hristos astâmpără această sete a noastră. Harul lui Dumnezeu nu este o energie impersonală, care ajunge până la noi, ci este o energie sau putere tainică în care este prezentă Persoana Fiului lui Dumnezeu, Persoana Duhului Sfânt, care ne sfinţeşte. Cunoscând slava lui Dumnezeu, cunoaştem ceea ce Dumnezeu descoperă prin lucrarea Sa cea necreată, nesfârşită şi sfinţitoare. În Împărăţia lui Dumnezeu, ceea ce au văzut acum anticipativ cei trei Apostoli vor vedea toţi care vor fi mântuiţi în Împărăţia Sa. Hristos va fi soarele care va străluci necurmat în Împărăţia Sa. Atunci va fi astâmpărat focul sau setea noastră după cunoaşterea şi unirea cu Dumnezeu, pentru că cunoaşterea lui Dumnezeu înseamnă unire cu Dumnezeu, dar aceasta trebuie anticipată sau pregătită prin curăţirea noastră. Lumina taborică trebuie înnoită la fiecare Sfântă Liturghie când ne împărtăşim, la care trebuie adăugată lumina faptelor noastre bune şi astfel suntem mai vrednici de lumina harului. Lumina credinţei şi lumina faptelor bune se încoronează cu lumina harului. Această lumină a harului este prima care se sălăşluieşte în sufletul nostru de la botez. Prin puterea ei adunăm lumina credinţei şi lumina faptelor bune. Ne încoronăm şi noi cum s-a încoronat Hristos cu lumina Sa de care s-au învrednicit şi Apostolii. Această lumină există în chip tainic în Biserică, toate feţele sfinţilor în icoanele ortodoxe fiind luminate, pentru că Sfântul a rămas împărtăşit pentru totdeauna de harul divin, de care în cer se va împărtăşi continuu. Asumarea crucii ne apropie de Tabor Cuvântul dumnezeiesc care răsună astăzi pe Tabor: "Acesta este Fiul meu Cel iubit... pe Acesta să-L ascultaţi", poate fi interpretat şi ca o chemare a schimbării interioare a fiecărui creştin? Noi ne schimbăm interiorul nostru, dar numai cu condiţia care le-a fost cerută Apostolilor pe muntele Taborului - să ascultăm de Hristos. A asculta de Hristos înseamnă a mărturisi că El este şi Om adevărat, şi Dumnezeu deplin. Trebuie să vedem în Hristos Domnul pe Dumnezeu deplin, să vedem în primul rând pe Fiul lui Dumnezeu făcut om care rămâne Dumnezeu. Numai în această stare El ne poate mântui pe noi şi ne poate ajuta să schimbăm interiorul nostru. Ca să schimbăm interiorul nostru şi al întregii societăţi, noi trebuie să unim muntele Taborului cu muntele Golgota. Ne vom învrednici să vedem lumina Taborului, ne vom schimba interiorul nostru dacă mergem şi pe muntele Golgota, dacă ne vom lua în fiecare zi crucea.