Doamnele Moldovei: credință, milostenie și putere

Muzeul Mitropolitan Iaşi a găzduit recent un proiect fotodocumentar care aduce în prim-plan personalităţile feminine marcante ale Moldovei medievale. Expoziţia „Doamnele Moldovei” evidenţiază figurile doamnelor care, dincolo de calitatea de mame şi soţii devotate, au avut în acea perioadă tulbure un rol deo­sebit şi în dezvoltarea culturală, spirituală şi socială a statului. Curatorul expoziţiei, dr. Ionuţ-Dumitru Stigleţ, muzeograf la Muzeul ­„Cetatea Neamţ” din Tg. Neamţ, a evidenţiat într-un interviu trăsăturile comune ale soţiilor de domnitori, între acestea numărându-se ­devotamentul pentru familie și credinţă, dar şi ataşamentul faţă de viaţa monahală.

Cum s-a născut ideea acestui proiect fotodocumentar?

Motivaţia în documentarea unei astfel de expoziţii vine din copilăria mea, când, împreună cu familia, mergeam la biserică, la mănăstiri, iar acolo, în afară de rugăciune, eram atent şi la pereţii pictaţi cu sfinţi. Totuşi, în afară de sfinţi observam şi tablourile votive care îmi stârneau curiozitatea specifică vârstei: pe cine reprezintă, de ce sunt pictaţi în biserică?...

Am ajuns, iată, într-o etapă a vieţii care mi-a permis să cercetez îndeaproape şi să descopăr în profunzime răspunsurile la întrebările pe care mi le puneam când eram mic. Despre doamnele Moldovei nu s-a discutat foarte mult, şi de aici dorinţa de a evidenţia figura proeminentă a unora dintre ele care au avut o influenţă mare în acea vreme. În ceea ce priveşte documentarea, găsim, de exemplu, anumite referinţe în lucrarea lui Constantin Gane, care, deşi are un limbaj de epocă, este un izvor foarte bun. Am identificat însă mai multe documente în D.R.H.-uri (Documenta Romaniae Historica - serie amplă de volume care cuprinde documente medievale originale - hrisoave, acte domneşti, scrisori -, texte din diferite regiuni istorice şi documente redactate în slavonă, latină şi română) şi am descoperit informaţii despre anumite activităţi/acţiuni făcute de doamnele Moldovei, dar care nu sunt atât de cunoscute astăzi publicului.

La ce aspecte din viaţa acestora faceţi referire?

Multe dintre aceste doamne ale Moldovei proveneau din familii puternice, influente, şi erau crescute pentru a conduce, chiar dacă, în unele cazuri, după cum ştim, o făceau din umbră. Unele deţineau însă puterea şi se impuneau într-o aşa manieră încât domnii erau doar cu numele. De exemplu, doamna Ruxandra, soția lui Al. Lăpușneanu şi fiică a lui Petru Rareș, al cărei tablou votiv îl regăsim la Mănăstirea Slatina, a condus ea însăși Moldova după moartea soțului, deoarece fiul Bogdan avea doar 14 ani: „doamna cârmuitoare peste toți, căci era cu minte de bărbat, cu suflet mare, împodobită cu înţelepciune” - după cum o descria călugărul Azarie, biograful domniei lui Al. Lăpușneanu. 

De altfel, Ruxandra Lăpuşneanu reuşeşte să ajungă la Istanbul şi să ceară tronul Moldovei pentru soţul ei. Sau doamna Elena Ecaterina Rareş, mama acesteia, care, la fel, îi „aduce” domnia lui Petru Rareş nu o dată, ci de două ori. Şi-a impus, de asemenea, autoritatea şi s-a implicat în activitățile administrative, aceasta fiind chiar regentă după moartea soţului. 

Un alt exemplu este cel al Elisabetei Movilă, care a schimbat patru domnitori, a condus armata Moldovei, era lider militar, era practic singura conducătoare. La ea întâlnim prima menţiune de „Doamnă a Moldovei”. 

Ce rol au avut doamnele în susţinerea Bisericii şi a vieţii monahale?

Doamnele Moldovei au fost dintotdeauna apropiate de Biserică, în acest sens rămânând documente care atestă susţinerea pe care o arătau mănăstirilor sub diferite forme, cel mai adesea prin donaţii de pământuri, sume de bani sau obiecte de cult. De asemenea, ctitoreau ele însele lăcaşuri de cult. De exemplu, despre Ruxandra Lăpuşneanu se ştie că a făcut danii mănăstirilor de la Muntele Athos, iar Elena Rareş a ctitorit mai multe biserici: „Sf. Gheorghe” şi „Uspenia” din Botoșani, „Sfânta Înviere” din Suceava, pe aceasta din urmă închinând-o „pentru sufletul Domnului ei şi pentru sine”.

Care au fost cele mai emoţionante descoperiri făcute în procesul de documentare?

Acum îmi vine în minte faptul că la Mănăstirea Galata din Iaşi, ctitorie a lui Petru Şchiopul, am descoperit că există nu unul, ci două tablouri votive foarte frumoase. M-au impresionat, de asemenea, diferite reprezentări, una dintre acestea fiind cea de la Mănăstirea Humor, iar alta, foarte bine conservată, la biserica veche din Baia (Suceava). Am mai descoperit faptul că unii ­domni dispuneau să li se facă un tablou votiv la intrare şi un altul în interiorul lăcaşului sfânt, cum întâlnim la mănăstirile Probota şi Bistriţa sau la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava. Deşi erau dominaţi de soţii, doreau, probabil, să se impună în acest fel.

Ce credeţi că poate învăţa femeia creştină de astăzi din exemplul acestor figuri istorice?

Într-un anumit context istoric, cu intrigi, războaie, incertitudini, doamnele Moldovei ­s-au afirmat prin credință, prin rugăciune și, trebuie să o spunem, prin putere. Cred că pot fi date exemple pentru răbdarea şi tenacitatea lor, dar şi pentru modul în care analizau situaţiile politice. Dar, cred eu, trebuie evi­denţiată la aceste femei şi susţinerea pe care o arătau familiei în situaţii evident foarte grele. Ele chiar treceau prin situaţii grele, de viaţă şi de moarte aş spune în unele cazuri: nu exista cale de mijloc, trebuiau să fie la domnie, sau, în caz contrar, le aştepta moartea. Or, în aceste situaţii deosebite ele se dedicau familiei, crescându-şi şi educându-şi copiii pentru a fi demni de tron şi să asigure astfel continuitatea. Cu siguranţă erau foarte hotărâte şi determinate, pentru că altfel nu ar fi reuşit să se impună.

Expoziţia pare că este una itinerantă, anul trecut putând fi vizitată la Cetatea Neamţului...

Într-adevăr, de la Cetatea Neamţului ne-am mutat la Iaşi, unde doamnele „au poposit” până în data de 9 mai, iar de aici vom vedea, suntem în discuţii cu mai multe locaţii. Mă bucur mult că expoziţia a ajuns la Iaşi, într-un oraş special, cu o încărcătură culturală, istorică şi religioasă deosebită, şi mulţumesc, şi pe această cale, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru cooperare şi sprijin.