Muzeul Mitropolitan Iași își va întâmpina vizitatorii, în 23 mai 2026, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, cu un program special, în intervalul orar 14:00-22:00. Pe lângă expoziția permanentă,
Muzeul Mitropolitan Iași își va întâmpina vizitatorii, în 23 mai 2026, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, cu un program special, în intervalul orar 14:00-22:00. Pe lângă expoziția permanentă,
Muzeul Mitropolitan Iaşi a găzduit recent un proiect fotodocumentar care aduce în prim-plan personalităţile feminine marcante ale Moldovei medievale. Expoziţia „Doamnele Moldovei” evidenţiază figurile doamnelor care, dincolo de calitatea de mame şi soţii devotate, au avut în acea perioadă tulbure un rol deosebit şi în dezvoltarea culturală, spirituală şi socială a statului. Curatorul expoziţiei, dr. Ionuţ-Dumitru Stigleţ, muzeograf la Muzeul „Cetatea Neamţ” din Tg. Neamţ, a evidenţiat într-un interviu trăsăturile comune ale soţiilor de domnitori, între acestea numărându-se devotamentul pentru familie și credinţă, dar şi ataşamentul faţă de viaţa monahală.
Simpozionul Internațional „Studia Theologica Doctoralia”, cel mai mare eveniment academic adresat doctoranzilor și cercetătorilor din Iași, a debutat luni dimineață, 11 mai, la Muzeul Mitropolitan. Ajunsă la cea de-a 18-a ediție, întâlnirea din acest an are ca temă „Slujire, mărturie, sfințenie: familia creștină, femeile binecredincioase și sfintele femei în viața Bisericii. Reflecții doctorale și abordări teologice actuale”.
Marți, 28 aprilie, la Centrul eparhial Iași, a avut loc evaluarea și premierea celor mai bune proiecte catehetice din Arhiepiscopia Iașilor, înscrise în cadrul Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”.
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat marți, 31 martie, în ultima zi a „Lunii pentru viață”, lansarea volumului „Provocările postmodernității la adresa instituției familiei”, semnat de părintele Radu Brînză și apărut la Editura Doxologia. Evenimentul a avut loc în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași, începând cu ora 18:00. Întâlnirea a fost moderată de pr. lect. dr. Petru Cernat, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, cunoscut pentru preocupările sale în domeniul bioeticii și al teologiei vieții. Volumul propune o analiză actuală și pertinentă a transformărilor care influențează instituția familiei în societatea contemporană, valorificând experiența acumulată de Pro Vita Iași în lucrul direct cu familiile, mamele aflate în dificultate și copiii vulnerabili. Lucrarea oferă repere concrete, reflecții bine ancorate în realitatea prezentului și răspunsuri la provocările pe care postmodernitatea le adresează vieții de familie.
Marți, 24 martie 2026, Muzeul Mitropolitan Iași a găzduit vernisajul expoziției temporare „Doamnele Moldovei”, un eveniment cultural deosebit, organizat în parteneriat cu Complexul Muzeal Național Neamț.
Sala „Ecclesia” a Muzeului Mitropolitan din Iași a găzduit marți, 10 martie, evenimentul „Solidari în lupta cu frica de a întemeia o familie”, un eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, în contextul „Lunii pentru viață”.
Luni, 9 martie, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iași a organizat conferința „Între Cruce și Înviere: despre curajul femeii credincioase”, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan, avându-l ca invitat pe arhimandritul Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, starețul Mănăstirii Bucium și delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru activitățile SOFR.
În data de 23 februarie, în Sala „Eclesia” a Muzeului Mitropolitan din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași, a avut loc evenimentul intitulat „Împreună de ziua dezrobirii”, dedicat comemorării a 170 de ani de la dezrobirea romilor (20 februarie 1856) și reafirmării angajamentului comun pentru demnitate, educație și responsabilitate socială.
Luni, 9 februarie, la Muzeul Mitropolitan din Iași, au avut loc lansarea și prezentarea proiectului „Centrul de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul»”, implementat de Patriarhia Română și cofinanțat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai Administrației Patriarhale, precum și membri ai echipei de implementare a proiectului.
Curajul reginei Maria în timpul Primului Război Mondial - când suverana nu a pregetat să îşi asume şi rolul de infirmieră, îngrijind soldaţii şi îmbărbătându-i -, talentul diplomatic şi sensibilitatea art
Cel mai mare eveniment academic adresat doctoranzilor și cercetătorilor din Iași, dar și din țară și străinătate, Simpozionul Internațional Studia Theologica Doctoralia, a debutat luni dimineață, 12 mai, în sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan. Întâlnirea din acest an, ajunsă la cea de-a XVII-a ediție, are ca temă de discuție „Suferință și biruință: trăitori și mărturisitori ai credinței în spațiul românesc în secolul al XX-lea. Cercetări doctorale contextualizate”. Evenimentul s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a rostit un cuvânt de binecuvântare.
Muzeul Mitropolitan din Iași a fost, joi după‑amiază, gazda unui eveniment cultural de excepție, odată cu vernisajul expoziției „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o
Joi seară, la Muzeul Mitropolitan din Iași, în Sala „Sinaxar”, a avut loc lansarea volumului „Reeducare și represiune în comunism. O istorie politică a închisorii Aiud”. Cartea amintește de ororile secolului XX, un veac în care radicalismul ideologic și regimurile totalitare au produs suferințe de neimaginat.
În perioada 12-13 decembrie 2024, Iașiul a fost centrul unui eveniment cultural și spiritual de excepție: Simpozionul internațional „Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei - 400 de ani de la naștere”. Evenimentul, desfășurat în sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan, a reunit personalități marcante din mediile academic și teologic pentru a omagia viața și contribuțiile unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești.
În perioada 29 noiembrie - 2 decembrie, o parte a echipei coordonatorilor de voluntari ai Departamentului Minorități din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor a efectuat o vizită formativă în Regatul Danemarcei. Itinerarul a inclus orașele Copenhaga, Odense și Billund, având ca scop atât consolidarea echipei de coordonatori, cât și aprofundarea patrimoniului cultural și spiritual al țării.
În perioada 28-29 octombrie, absolvenții promoției 1999 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași s-au reîntâlnit la 25 ani după finalizarea cursurilor de licență. Ei au avut zilele trecute ocazia să-și revadă foștii colegi și, mai ales, profesorii care i-au format și îndrumat.
Muzeul Mitropolitan Iași a organizat joi, 4 iulie, vernisajul expoziției „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (1724‑2024) - 300 de ani de la trecerea în veșnicie”. Obiectele ierarhului care a păstorit
Marți, 16 aprilie, la Muzeul Mitropolitan din Iași a avut loc vernisajul expoziției „Pătimirile Domnului: prin Înviere spre Pogorârea Sfântului Duh”. Evenimentul a concentrat expresii iconografice ale unor
Muzeul Mitropolitan Iaşi, acreditat anul trecut de Ministerul Culturii, este deschis publicului încă din anul 2016, oferind vizitatorilor o experienţă unică. Spaţiul expoziţional este organizat în întregime în
Luna februarie marchează un moment semnificativ pentru cultura românească, deoarece în ziua de 19 februarie (1876, Hobița) s‑a născut Constantin Brâncuși. Astfel, Ziua Națională a Culturii, dedicată


