Arta comunicării în familie

Și în familiile fericite există conflicte. De altfel, psihologilor le este frică de acele cupluri în care, aparent, nu există nici un fel de dispută. Un conflict, condus înțelept, este un mijloc de a identifica dificultățile existente în familie și, astfel, de a le depăși. Ceea ce trebuie să caute soții, în momentele de tensiune, este să nu se lase purtați emoțional de răbufnirile lor interioare, ci să își calculeze cuvintele și să își controleze gesturile, astfel încât să nu producă celuilalt răni și suferințe greu de vindecat.

John Gottman, profesor la Universitatea din Washington, cu experiență de zeci de ani în consilierea și terapia cuplurilor și a familiilor, a observat că 89% dintre cauzele conflictelor ce pot apărea între soți nu se vor înlătura definitiv niciodată. Ele au la bază niște „vulnerabilități persistente”, pe care și peste care doi soți înțelepți trebuie să treacă, prin iubire și înțelepciune, căutând să descopere și să cultive mai degrabă lucrurile care i-au unit și i-au ținut alături, calitățile și trăsăturile care au făcut din celălalt sufletul lui pereche.

Mai mult chiar, terapeuții de cuplu au observat că, dacă în familiile nefericite, care ajung la divorț, raportul dintre cuvintele și comportamentele pozitive și negative este de 1:14, în sensul că un cuvânt sau un gest pozitiv este „înecat” în 14 jigniri sau reproșuri, pentru ca un cuplu să funcționeze, relația dintre interac­țiunile pozitive și cele negative trebuie să fie de minimum 3:1. Funcționează și mai bine, cu un raport de 5:1 și se apropie de ideal la 7:1. Dar, interesant, liniștea maritală se prăbușește peste un raport de 11:1, după care totul devine un basm lipsit de realism și obiectivitate.

Arta comunicării - cale spre armonia conjugală și fericirea familiei

Același John Gottman a constatat, observând sute de mii de cupluri, patru comportamente disfuncționale, care distrug liniș­tea și pacea dintre parteneri și soți. Două sunt întâlnite predilect la soții: critica și disprețul, iar alte două la soți: indiferența și împietrirea. În cele mai multe cazuri, soția este cea care deschide discuția. Pentru femeie, comunicarea reprezintă mijlocul prin excelență de exprimare a sufletului ei. Din nefericire, bărbatul socotește aceasta un atentat la liniștea lui și o intruziune în lumea sa interioară. Adevărul este, însă, că femeia, deschizând un front de discuție sau provocând o împreună-reflecție asupra unor realități ale vieții lor comune, nu intenționează să provoace tensiuni, unele greu de reconciliat și depășit, și care să conducă, în caz extrem, la divorț.

Ceea ce se recomandă este ca, într-un astfel de demers emoțio­nal, soția să dea dovadă de blân­dețe și bunătate, înlocuind repro­șurile acide și criticile dure cu o plângere punctuală, asupra unui singur aspect al relației lor, cu speranța optimizării acesteia. De obicei, în această spirală a tensiunii, bărbatul răspunde cu indiferență, căutând să-și păstreze sau să-și salveze echilibrul emoțional personal. Soția interpretează această impasibilitate a lui a fi lipsă de interes față de problemele profunde ale familiei lor, iar când continuă tirul repro­șurilor, lasă sentimentul dispre­țului față de bărbat, care, la rândul său, se simte lezat și rănit în stima de sine. Astfel, el se închide sufletește și, dacă nu devine violent fizic sau verbal, împietrește emoțional, ca și cum nu îl mai interesează nici un cuvânt și nici o trăire a soției sale, preferând mutismul și retragerea totală, sentimentală și fizică.

Lipsa încercărilor de conciliere și de împăcare cronicizează răceala dintre ei și, în numeroase cazuri, partenerii de cuplu, deve­niți acum „dușmani”, preferă să pună capăt relației lor, având sentimentul că nu au descoperit adevărata dragoste, ci au fost cumplit înșelați, începând de acum să o caute și sperând să o găsească alături de o altă persoană, ideală. Or, căsnicia sau familia nu este un dar pe care îl primim gratuit, ci un edificiu care trebuie construit cu multă trudă și osteneală și are nevoie să fie consolidat permanent, clipă de clipă, prin acte de dragoste și jertfelnicie, de pre­țuire și dăruire reciprocă.

„Pacea este de patru ori cât dreptatea”

Pentru armonia conjugală, soțul și soția trebuie să cultive convingerea, sprijinită de comportamente eficiente, potrivit căreia esențial într-o relație și într-un moment de tensiune sau conflict nu este să ai dreptate sau ultimul cuvânt, adică să îți impui punctul de vedere, indiferent de justețea lui, ci să cauți calea cea mai potrivită și fără a răni, spre împăcare și armonie. Sau, cum spunea atât de frumos Părintele Arsenie Papacioc: „Pacea este de patru ori cât dreptatea!”. Decât să îți dea patru persoane dreptate, pentru patru situații în care ți-ai impus autoritatea, justificat sau total lipsit de tact, mai bine să le acoperi pe toate cu iubire și pace. Și, astfel, la început, pentru iertarea arătată, se vor pogorî în sufletul tău binecuvântarea și pacea lui Dum­nezeu, iar mai apoi, în timp, chiar dacă acest timp ar putea însemna ultima clipă din viața ta sau ultima secundă din viața celui care ți-a greșit, chiar acesta se va întoarce cu dragoste și bunătate spre tine, ca urmare a lucrării iubirii în sufletul său.

Prin urmare, iertarea, mai ales în familie, nu este o dovadă de slăbiciune, de imaturitate sau de intimidare emoțională, ci de tărie morală și de grijă față de propria familie și mântuire. Astfel, acela care nu poate ierta se aseamănă celui care dărâmă el însuși podul pe care ar trebui să treacă peste prăpastia întunecoasă a urii, către tărâmul luminos și fericit al iubirii și al mântuirii.