„Arta corală este ca un sport de performanţă“

Sunetul muzicii respiră prin zidurile Filarmonicii de Stat „Moldova“ din Iaşi, iar vocile artiştilor lirici din Corul academic „Gavriil Musicescu“, ce pot fi auzite din orice ungher al zidurilor reci şi scorojite, dau certitudinea faptului că mişcarea muzicală corală de excepţie ce a început la Iaşi la finele secolului al XIX-lea va dăinui. „Corurile profesioniste din România stau întotdeauna pe picior de egalitate cu cele de afară, iar în urma turneelor din străinătate - Olanda, Spania, Germania etc. -, am demonstrat că suntem un cor foarte apreciat. Corul «Gavriil Musicescu» este considerat unul de elită; suntem catalogaţi la clasa A, şi nu spun eu acest lucru, o spun toţi cei care lucrează cu noi“, susţine maestrul Doru Morariu, dirijorul Corului academic „Gavriil Musicescu“. Modul în care coriştii se pregătesc este diferit, în funcţie de repertoriu. „Patru ore pe ansamblu la Filarmonică şi legea mai spune încă patru ore de studiu individual acasă, însă nu se munceşte cu ora aici, ci se dozează efortul într-un anumit fel, întrucât o coardă vocală distrusă din gâtul unui artist liric îl termină pe viaţă, nu e ca la vioară, unde o poţi înlocui. E un sport de performanţă şi ăsta“, spune maestrul Doru Morariu.

Există muzicalitate în orice lucru de pe lumea asta, însă nu oricine poate face muzică adevărată, nu oricine poate aduce bucurie în sufletul auditoriului. Poate şi din cauza faptului că unii „urechişti“ sunt catalogaţi drept „artişti“, încercăm să reamintim publicului larg, nu doar celui avizat, de adevăratele valori care stau ascunse doar pentru că ele nu pot să „vândă“ în aceste vremuri, aşa cum o fac, din păcate, cei din categoria amintită mai sus. Am intrat în universul muzicienilor profesionişti cu teamă că nu vom putea surprinde întreaga sensibilitate de care pot da dovadă atunci când, din vocile şi din arcuşul lor, răsună un Mozart, un Haydn sau un Ciprian Porumbescu. De cum păşeşti în Filarmonica de Stat „Moldova“ din Iaşi, închizi ochii şi ţi-l imaginezi pe George Enescu în clipa în care a semnat în carta de aur a Filarmonicii la concertul inaugural din anul 1942, îl vezi pe maestrul Ion Voicu storcând până la epuizare vioara Stradivarius, adulmeci orice sunet graţios al mezzo-sopranei Viorica Cortez, pe vremea când domnia sa făcea parte din Corul „Gavriil Musicescu“, un ansamblu vocal care poartă numele celebrului dirijor şi compozitor ce a pus bazele mişcării corale profesioniste din România. Locul de naştere al mişcării corale profesioniste din România Există o certitudine în ceea ce priveşte locul de naştere al mişcării corale profesioniste din România şi a numelui celui care „a zămislit“ această lucrare minunată. „În privinţa mişcării corale profesioniste, istoria merge undeva în timp, în ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea, când compozitorul şi dirijorul Gavriil Musicescu a devenit, la un moment dat, dirijorul corului mitropolitan de la Catedrala din Iaşi, adică acel ansamblu de voci parte a serviciului liturgic. Acest cor exista, însă avea o componenţă destul de eterogenă din punctul de vedere al cunoaşterii muzicale ale membrilor corului şi nu erau voci feminine în acest cor, cuprindea doar voci bărbăteşti şi voci de copiii“, ne-a spus Carmen Chelaru, secretar muzical al Filarmonicii de Stat „Moldova“. Potrivit domniei sale, care a studiat istoria instituţiei ieşene şi a marilor artişti ce i-au trecut pragul, Gavriil Musicescu a intensificat activitatea de repetiţie, „ridicând astfel nivelul interpretativ“, şi a introdus vocile feminine, „transformând corul într-un ansamblu mixt, cu o componenţă completă în conformitate cu tradiţia europeană a acestor ansambluri“. De asemenea, Musicescu a introdus în repertoriul curent, în afara celui liturgic, creaţii religioase de provenienţă românească sau internaţională şi compoziţii proprii. „Pe măsură ce nivelul de interpretare creştea, a început să adauge repertoriu laic, din creaţia europeană din operă, în aşa fel încât, la câţiva ani de la începerea activităţii sale, corul se prezenta ca un ansamblu închegat cu care Gavriil Musicescu a întreprins un turneu de anvergură, la vremea aceea, în Imperiul Austro-Ungar, în provinciile Transilvania şi Banat. Acest turneu a reprezentat un moment de răscruce şi un ecou cu totul excepţional, presa vremii consemnând aceste concerte cu totul şi cu totul excepţionale“, susţine Carmen Chelaru. Turneul a atras muzicienii spre Iaşi, „artişti bănăţeni şi ardeleni, între care Ion Vidu, au luat hotărârea să vină în Molodova să studieze arta corală cu Gavriil Musicescu“. „Acesta a fost motivul pentru care se spune că, la Iaşi, în deceniile nouă şi zece ale secolului al XIX-lea, s-au pus bazele artei corale profesioniste din România, cu contribuţia remarcantă a lui Gavriil Musicescu“, a susţinut secretarul muzical al Filarmonicii. Corul „Gavriil Musicescu“, aprecieri la superlativ Mai târziu, la 50 de ani de la moartea lui Musicescu, în primăvara anului 1953, „prin intervenţia şi strădania a doi mari muzicieni ai Iaşului de la acea vreme, şi anume directorul Filarmonicii, compozitorul şi dirijorul Achim Stoia, şi profesorul şi dirijorul George Pascu, s-au suplimentat posturile de la Filarmonică şi pe aceste posturi au fost angajaţi coriştii“. Corul a primit tot atunci numele marelui muzician, iar în iunie 1954 a avut loc şi „prima realizare epocală“, concertul cu prima audiţie ieşeană integrală a Simfoniei a XIX-a de Ludwig van Beethoven; „integrală pentru că până la acel moment fuseseră cântate doar părţile fără cor. Atunci, simfonia a fost cântată integral, cu cor şi solişti, între care mezzo-soprană Viorica Cortez, care şi-a început cariera ca membră a Corului «Gavriil Musicescu». La ora actuală sunt dirijori din România şi din străinătate care afirmă fără ezitare că este cel mai maleabil şi mai profesional ansamblu academic coral din România“, susţine fără urmă de îndoială Carmen Chelaru. „Am lucrat de două ori împreună, în ultimele două luni, Mozart şi Verdi (Requiem). Potenţialul corului este foarte mare şi mi-ar plăcea să lucrez mult mai des cu ei. Cred că acest lucru se va întâmpla în stagiunea următoare, când, din septembrie, mai exact pe 25, vom începe cu Simfonia nr. 2 de Mendelssohn, lucrare ce include şi corul“, a susţinut şi dirijorul permanent al Orchestrei Filarmonicii, Michele Santorsola. Conştient de valoarea corului pe care îl conduce este şi dirijorul acestuia, maestrul Doru Morariu: „Corurile profesioniste din România stau întotdeauna pe picior de egalitate cu cele de afară, iar în urma turneelor din străinătate - Olanda, Spania, Germania -, am demonstrat că suntem un cor foarte apreciat. Corul «Gavriil Musicescu» este considerat unul de elită; suntem catalogaţi de impresari ca făcând parte din clasa A (cele mai bune formaţii). Ca să aveţi o idee în acest sens, din clasa 0 făcea parte Pavarotti…“, a arătat dirijorul Morariu. Anul trecut, compozitorul Sabin Păutza, într-un scurt itinerariu în România, a apreciat în mod deosebit activitatea acestui ansamblu chiar în cadrul unui interviu acordat cotidianului „Ziarul Lumina“: „Cel mai bun cor la ora actuală din ţară este cel al Filarmonicii din Iaşi. Le-am spus-o şi lor“. Ruperea unei corzi vocale din gâtul unui corist înseamnă finalul carierei Actuala formulă a Corului „Gavriil Musicescu“ numără 70 de artişti lirici titulari, la care se adaugă colaboratorii permanenţi şi cei fără studii superioare, în total aproape o sută de corişti. Potrivit secretarului muzical al Filarmonicii, actualul dirijor a preluat ansamblul în anul 1990, când corul număra doar 45 de cântăreţi, „cu o medie de vârstă suficient de înaintată ca problemele artistice să devină extrem de dificile“. Din cauza numărului mic de membri, concertele vocal-simfonice se desfăşurau în condiţii vitrege. „Preluând acest cor, Doru Morariu şi-a făcut strategii pe termen lung care au făcut ca, în anul 2000, să ajungă, recunoscut, unul dintre cele mai valoroase din România. În primul rând l-a întinerit, apoi corul a crescut numeric şi calitativ, a preferat voci tinere încă neformate, dar cu potenţial, şi ştiutori de note muzicale, pentru a învăţa partituri din ce în ce mai dificile într-un timp tot mai scurt“, a explicat Carmen Chelaru. Vocile au fost prelucrate şi educate, coriştii pot lucra la două-trei programe odată, în limbi diferite, în stiluri diferite. Repertoriul e diversificat, „de la cel medieval, ortodox-psaltic, trecând prin renaştere, baroc, clasic şi ajungând până la muzica romantică modernă şi contemporană, românească şi universală“. La această oră, media de vârstă este mică, în jur de 35 de ani, vârsta ideală pentru un glas profesionist. Modul în care coriştii se pregătesc este diferit, în funcţie de repertoriu. „Patru ore pe ansamblu la Filarmonică şi legea mai spune încă patru ore de studiu individual acasă, însă nu se munceşte cu ora aici, ci se dozează efortul într-un anumit fel, întrucât o coardă vocală distrusă din gâtul unui artist liric îl termină pe viaţă, nu e ca la vioară, unde o poţi înlocui. E un sport de performanţă şi ăsta, cum ştii să te menţii, rezişti în timp. Artiştii lirici (soliştii şi membrii corului), dar şi instrumentiştii de la partidele de suflători intră la categoria muncă grea, ies la pensie mai repede, însă, cu noile legi din România, nu se ştie niciodată“, spune maestrul Doru Morariu. Majoritatea coriştilor sunt absolvenţi de studii superioare, ai secţiei de canto şi pedagogie muzicală. Cu toatea acestea, mulţi dintre corişti, din cauza salariului mic, sunt nevoiţi să facă şi alte activităţi pentru a-şi rotunji veniturile, asta însă fără a renunţa la muzică. „În timpul liber, eu pregătesc copiii prietenilor la teoria muzicii şi, în afară de asta, citesc foarte mult“, susţine Alexandru Cazuc, unul dintre veteranii corului. Artiştii, profesionişti cu bani puţini În ceea ce priveşte bonificaţiile pe care le primesc coriştii la salariu, acestea nu fac obiectul unor sume foarte mari, doar sporul de fonicitate este mai consistent -15% din salariu. „În fiecare an vine cineva şi măsoară, aparatele o iau razna şi ne întreabă cum rezistăm“, potrivit maestrului Morariu. În „acelaşi registru“, mai există un spor câştigat pe linie sindicală, care încă nu s-a aplicat, un spor de stres şi de loialitate. „Salariile sunt modeste, a apărut o nouă lege privind salarizarea oamenilor din instituţiile de artă, însă nu se poate pune în aplicare din cauza aşa-zisei crize. Prin comparaţie, în Occident se oferă un spor pentru prezenţa în societate, să-şi ia un costum, să arate bine, la noi nu e valabil acest lucru“, mai spune dirijorul. Dacă femeilor li se pune la dispoziţia garderoba de spectacol, în cazul bărbaţilor, lucrurile stau diferit, aceştia venind la concert îmbrăcaţi cu costumele achiziţionate din venituri proprii. În ceea ce priveşte vârsta de pensionare a artiştilor lirici şi a instrumentiştilor, aceasta poate fi diferită, în funcţie de glas, „cele înalte, sopranele şi tenorii, având o longevitate mai mică, spre deosebire de mezzo-soprane, başi sau baritoni“. Cu toate acestea, în jurul vârstei normale de pensionare, de obicei, se modifică poziţia lor în cor, nu odată se întâmplă ca anumite soprane, cu vârsta, să devină mezzo, sau să devină din solist pur şi simplu artist liric, există posibilităţi pentru a ţine glasurile în formă fără ca, în felul aceasta, să-i scadă potenţa artistică. „La tenori uzura este foarte mare, mai ales la solişti. Sunt roluri de amplitudine vocală, de efort vocal extraordinar, astfel că trebuie să-şi construiască cariera mergând din aproape în aproape, ca un copil care trebuie să parcurgă toate etapele cunoaşterii şi formării până ajunge la maturitate. Astfel face un artist inteligent. Sunt cazuri când soliştii devin artişti lirici, însă nu e nici o decădere din punct de vedere profesional“, subliniază Cazuc, pentru care Filarmonica este ca o a doua casă. La nivel naţional, există câte cel puţin un cor profesionist în marile oraşe, în total însumând aproximativ 20. „«Voces» a creat un public numeros şi avizat pentru cvartet de coarde“ De numele Filarmonicii ieşene se leagă alte două ansambluri orchestrale de excepţie: Cvartetul „Voces“ şi „Ad libitum“, primul condus magistral de maestrul Bujor Prelipcean. „Voces sunt cei care au creat şi tradiţia muzicii de cvartet la Iaşi, ca urmare a unei tradiţii mai vechi. Sunt cei care au creat şi un public, unul numeros şi avizat pentru cvartet de coarde, care nu mai există nicăieri în România, şi o spun cu toată răspunderea“, ne-a spus Carmen Chelaru, secretar muzical al Filarmonicii ieşene. „Voces“, cea mai importantă formaţie românească de cvartet, şi-a început activitatea în urmă cu trei decenii, în 1973, iar valoarea i-a fost confirmată de premiile primite de-a lungul timpului: Colmar - Franţa (1974), Bordeaux - Franţa (1976), „Karl Klinger“ Hanovra - Germania (1979), premiul Criticii Muzicale în anul 1997. Cvartetul este alcătuit din Bujor Prelipcean - vioara I, Anton Diaconu - vioara a II-a, Constantin Stanciu - violă şi Dan Prelipcean - violoncel. „Cvartetul de coarde «Ad libitum» a făcut parte din orchestra mare până în 2008, de când îşi desfăşoară activitatea distinct. Au împlinit anul trecut 20 de ani, iar din ianuarie anul acesta au început un tur de forţe adevărat pentru orice cvartet de coarde din lume, integrala cvartetelor de Beethoven, 17 lucrări de o dificultate maximă. În clipa în care un cvartet este capabil de acest lucru, este un ansamblu confirmat“, ne-a explicat Carmen Chelaru. Însă, „Ad libitum“ a confirmat aceasta încă din anul 1997, când, la Evian, Franţa, a primit marele premiu, premiul presei şi premiul discului. „Ad libitum“ este format din 2 viori, violă, violoncel: Adrian Berescu, Şerban Mereuţă, Bogdan Bişoc, Filip Papa. ▲ Filarmonica intră în reparaţii capitale Începând din stagiunea următoare, care va începe mai devreme decât de obicei, pe 31 august, artiştii Filarmonicii vor concerta într-o altă locaţie, întrucât lucrările de consolidare vor cuprinde întreaga clădire. „Din respect pentru public şi pentru artişti, nu ne putem desfăşura activitatea în ritmul ciocanelor, de aceea trebuie să găsim alte locuri, probabil la Casa de Cultură a municipiului sau chiar la Casa Sindicatelor“, apreciează prof. dr. Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii de Stat „Moldova“ Iaşi. De ani buni, clădirea Filarmonicii se află în paragină din cauza situaţiei juridice neclare şi a cererilor de retrocedare survenite de-a lungul timpului. În acest moment, clădirea aparţine Episcopiei Romano-Catolice, care a acceptat ca Filarmonica să-şi desfăşoară activitatea cât timp cât clădirea rămâne în picioare, iar specificul instituţiei va rămâne neschimbat. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a alocat fonduri pentru reabilitarea clădirii, care a intrat, de anul trecut, în administrarea Universităţii de Arte „George Enescu“. Potrivit termenelor înaintate anul trecut de fostul ministru al Educaţiei, lucrările ar trebui finalizate în primăvara anului 2010, însă, „cum România nu este o ţară a contractelor“, directorul Bujor Prelipcean apreciază că „doar Dumnezeu ar putea şti“ când clădirea îşi va recăpăta strălucirea de altădată. ▲ Corurile din străinătate, dominate de amatori Deşi este foarte apreciat, în afara turneelor individuale desfăşurate în afara ţării, Corul academic „Gavriil Musicescu“ nu participă la festivalurile de profil. „În Occident există foarte puţine ansambluri corale formate din absolvenţi de studii superioare de specialitate, cea mai mare parte a mişcării corale bazându-se pe amatori, inclusiv în oraşele mari, însă amatori foarte bine instruiţi. Invitaţiile se adresează astfel unor coruri de amatori şi, de aceea, nu dăm curs invitaţiilor“, a explicat Carmen Chelaru, secretarul muzical al Filarmonicii. Pe de altă parte, o asemenea deplasare nu poate fi tocmai la îndemână nici măcar până la Bucureşti, la Festivalul Internaţional „George Enescu“, întrucât presupune şi o dimensiune financiară, „pe care Filarmonica nu o poate suporta din cauza bugetului limitat“. „La Festivalul Enescu, din păcate, nu am fost invitaţi decât la prima ediţie nou-structurată din anii â90. Sunt însă corurile de la Bucureşti, Radio, Operei, Operetei, care sunt solicitate astfel încât să nu ne plătească nouă cazare şi masă, în ciuda faptului că maestrul Mandeal (n.r.- Cristian Mandeal, directorul Filarmonicii din Bucureşti) a fost foarte încântat de evoluţia corului nostru“, a explicat şi maestrul Doru Morariu. ▲ În mai, „Kramer - concert pentru clarinet şi orchestră“ Din anul 2003, când a susţinut primul concert la Iaşi, dirijorul italian Michele Santorsola (foto, stânga) s-a îndrăgostit de publicul ieşean, de oamenii oneşti şi de profesioniştii din cadrul Filarmonicii ieşene. Umblat prin toată Europa, maestrul Santorsola păstrează acest oraş în suflet ca pe o a doua casă. „Îmi place oraşul, iubesc publicul ieşean care este un public foarte cald, cunoscător de muzică şi cu un nivel cultural foarte ridicat, ceea ce face ca şi performanţa orchestrei să fie ridicată. Sunt de părere că, dacă nivelul de cultură al unui oraş este ridicat, atunci şi calitatea muzicii este foarte bună“, apreciază Michele Santorsola. Maestrul a ales România întrucât aici muzica este mult mai apreciată şi mai susţinută financiar decât în locul unde s-a născut opera. Maestrul Santorsola iubeşte viaţa, muzica, orchestra şi, poate de aceea, zâmbeşte mai tot timpul şi transmite starea de bine şi celor cu care lucrează. „Cred că publicului ieşean îi place şi opera, de aceea, în stagiunea următoare, voi introduce în program nu doar arii de operă, ci chiar un act întreg, poate, din «Madame Butterfly» sau «Traviata». Publicului ieşean îi plac compozitorii ultimului secol, cum ar fi Richard Strauss, Maurice Ravel sau Gustav Mahler. În luna mai începem «Integrala» Joseph Haydn, ultimele douăsprezece simfonii, program în care voi avea doi solişti din orchestră, pe maeştrii Mihai şi Constantin Ailenei, care vor susţine «Kramer - concert pentru clarinet şi orchestră», în primă audiţie pentru publicul ieşean“, a dezvăluit maestrul Michele Santorsola.